Concordia: Rutele ocolitoare nu pot prelua traficul fără sincope, în cazul închiderii circulaţiei pe Valea Oltului. Grindeanu: E singura soluţie; nenegociabil!

Rutele ocolitoare nu pot prelua traficul fără sincope în cazul închiderii circulaţiei pe Valea Oltului, astfel că exporturile României vor avea întârzieri, susţine Radu Burnete, directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.
AGERPRES - vin, 05 iul. 2024, 16:10
Concordia: Rutele ocolitoare nu pot prelua traficul fără sincope, în cazul închiderii circulaţiei pe Valea Oltului. Grindeanu: E singura soluţie; nenegociabil!

Circulaţia pe Valea Oltului va fi închisă între 8 iulie şi 9 august, pe perioada zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.

Grindeanu a spus că impunerea de restricţii de circulaţie pe Valea Oltului este singura soluţie pentru construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti, măsura fiind necesară atât pentru protecţia celor din trafic, cât şi pentru încadrarea în termenul prevăzut pentru finalizarea acesteia.

„Este regretabil felul în care am aflat că Valea Oltului, principala arteră economică rutieră a României, se închide timp de o lună. Ar fi trebuit să avem informaţia asta la începutul anului, minimum cu 2-3 luni înainte. Care sunt consecinţele imediate pentru economie? Rutele ocolitoare nu pot prelua traficul fără sincope şi asta înseamnă că exporturile României vor avea întârzieri. Fabricile care depindeau de această arteră se vor aproviziona mai greu. Magazinele care deservesc milioane de consumatori se vor trezi că produsele nu ajung la timp. Transportatorii vor avea costuri mai mari şi o mulţime de probleme cu timpii de livrare asumaţi în contractele lor”, a menţionat Radu Burnete, în comunicat.

Potrivit acestuia, dacă decizia de închidere a circulaţiei pe Valea Oltului ar fi fost comunicată din timp, „zeci de mii de firme ar fi avut timp să se pregătească pentru acest eveniment”.

„Haideţi să ne imaginăm că traficul e deschis doar noaptea: va fi cineva prezent în centrele logistice, în fabrici sau magazine, să descarce şi să încarce? Nu vreau să intru în polemică despre soluţia tehnică aleasă. Plec de la presupunerea că nu există altă cale. Ce puteau face agenţii economici dacă ştiau din timp? Puteau ajusta producţia astfel încât să fie nevoie de mai puţine livrări în această perioadă. Puteau să prevadă stocuri mai mari. Puteau să renegocieze contracte, să revizuiască angajamente. Zeci de mii de firme ar fi avut timp să se pregătească pentru acest eveniment. Lanţurile logistice care gestionează zilnic zeci de mii de tone de marfă ar fi putut fi redesenate temporar şi toată lumea ar fi fost pregătită din timp pentru o perioadă cu posibile întârzieri. Ce mai pot face companiile acum? Mai nimic. Poate doar să tragă aer în piept pentru nervii, problemele şi pierderile care vor urma. Ce mai pot face Ministerul Transporturilor, CNAIR sau constructorul? Nu ştiu, dar chiar şi în acest ultim moment ar trebui să invite la discuţii reprezentaţii industriilor afectate. Poate că se mai pot găsi nişte soluţii sau măcar nişte cârpeli de ultim moment”, a adăugat Burnete.

În opinia sa, astfel de decizii trebuie comunicate cu mult timp în avans.

„Cu toţii ne dorim această autostradă şi ne-o dorim cât mai repede. Dincolo de ce se mai poate face acum, solicitarea noastră fermă este ca astfel de decizii să nu mai fie luate fără să fie comunicate cu mult timp în avans. Pierderile economice – care vor fi şi puteau fi evitate – le suportăm cu toţii”, a mai spus directorul executiv al Confederaţiei Patronale Concordia.

Te-ar mai putea interesa și
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Record trist în România. Doar Bulgaria e sub noi la salariul pe oră. În ce domenii stăm tot mai rău
Chiar dacă în ultimii ani salariile pe ora de muncă din România au avut cea mai mare creștere anuală din UE, costul mediu brut al forței de muncă a ajuns doar la 12,9 euro, România......
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează ...
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...