China negociază cu Airbus o mega-comandă de 150 de avioane – surse

China poartă discuţii cu privire la achiziţionarea a cel puţin 150 de avioane de pasageri Airbus, un contract cu o valoare de catalog de 20 de miliarde de dolari, care ar putea fi semnat la finele acestei luni, cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în Europa, au declarat pentru Reuters surse din apropierea discuţiilor.
Economica.net - mie, 19 mart. 2014, 09:02
China negociază cu Airbus o mega-comandă de 150 de avioane - surse

În cadrul acestei megacomenzi, care ar putea ajuta la relansarea schimburilor comerciale dintre China şi Europa după un an dificil, China ar urma să cumpere mai multe avioane A330 în condiţiile în care discută cu Airbus construirea celei de a doua uzine din China. În urmă cu cinci ani, Airbus a inaugurat la Tianjing, China, prima sa uzină de asamblare din afara Europei. De asemenea, contractul ar putea include şi unele aparate A320 şi A350. Cu toate acestea, sursele au subliniat că mărimea finală a comenzii ar putea să fie modificată şi depinde de discuţiile de ultim moment.

China rămâne piaţa aeronautică cu cel mai puternic ritm de creştere din lume, în pofida încetinirii înregistrată în ultim vreme de economia chineză. Potrivit unor studii realizate de Airbus, un chinez din patru a călătorit cu avionul anul trecut, iar acest număr ar urma să crească până la întreaga populaţie activă în următoarele două decenii.

În perioada 25-27 martie, preşedintele Chinei, Xi Jinping, va vizita Franţa şi Germania, ţări unde Airbus îşi desfăşoară cea mai mare parte a activităţii de producţie, ocazie cu care ar urma să fie semnate mai multe acorduri comerciale.

Te-ar mai putea interesa și
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor locale aflate în circulaţie este de aproximativ două......
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că ...