Moscova, New Delhi şi Beijingul, o lume multipolară cu contururi foarte vagi – analiză France Presse

Adaugă-ne ca sursă preferată

Liderii acestor mari ţări revendică o putere demiurgică asupra problemelor lumii, văzând în aceasta o democratizare a ordinii mondiale faţă de ceea ce consideră că ar fi ”dictatul american”.

„Noi trebuie să pledăm în comun pentru o lume multipolară, egală şi ordonată”, declara preşedintele chinez Xi Jinping la începutul lunii iulie la summitul Organizaţiei Cooperării de la Shanghai (OCS).

„Toţi participanţii se angajează pe calea formării unei ordini mondiale multipolare echitabile”, insista de asemenea preşedintele rus Vladimir Putin cu acelaşi prilej.

„Noua ordine mondială este multipolară”, asigura la rândul său, la sfârşitul anului 2023, premierul indian Narendra Modi.

Potrivit şefului statului rus, invazia sa în Ucraina nu este imperialism, ci o luptă împotriva hegemoniei americane în Europa, notează AFP. Beijingul, care are propriile sale ambiţii în zona Asia-Pacific, pare să găsească în aceasta ceea ce caută. Şi aceste discursuri se bucură de succes şi în alte părţi, în special în Africa, căci în spatele cuvântului „multipolar” se află exasperarea provocată de cinci secole de dominaţie occidentală asupra problemelor lumii, în opinia lor.

Este o formă de revanşă pentru aceşti lideri autoritari aflaţi în fruntea unor ţări marcate de prăbuşirea URSS, de colonialism şi de un capitalism globalizat aflat în serviciul, înainte de toate, al intereselor occidentale, în opinia lor.

Ei împărtăşesc „viziunea comună a aprecierii simultane a sfârşitului unei epoci occidentale”, relevă Jean-Marc Balencie, responsabil al website-ului Horizons 2035. Dar această constatare nu semnifică o ambiţie unificată pe termen lung. Aceasta „deschide calea către alternative multiple, întrucât candidaţii la leadership au interese contradictorii”, afirmă el.

„Multe ţări spun că vor o lume multipolară”, explică Stephen Wertheim, de la Carnegie Endowment for International Peace, dar Moscova, Beijingul şi New Delhi nu ştiu „precis ce fel de ordine, în special instituţională, vor să atingă în 20 de ani”.

Respingerea Occidentului „nu înseamnă că ele împărtăşesc aceeaşi viziune asupra a ceea ce ar trebui să fie alternativa”, completează Yun Sun, co-directoare a programului China şi Asia de Est de la Centrul Stimson din Washigton.

Doctrinele oficiale sunt pline de promisiuni pompoase. „Trebuie să construim parteneriate în care ţările să se trateze reciproc pe picior de egalitate”, promite Beijingul în documentul său care îi încadrează propunerile „pentru un viitor comun” din 2023.

Moscova vrea, la rândul său, să promoveze „majoritatea mondială” în faţa „miliardului de aur” care ar fi occidentalii.

„Semnul vremurilor îl reprezintă tendinţele centripete în dezvoltarea comunităţilor şi regiunilor civilizaţionale neoccidentale”, apreciază teoreticianul rus Serghei Karaganov într-un important raport la sfârşitul anului 2023, intitulat „Politica Rusiei în relaţia sa cu lumea globală”.

Potrivit acestuia, „priorităţile instituţionale sunt următoarele: dezvoltarea propriilor organizaţii pentru ţările ‘majorităţii mondiale’ în care ţările occidentale nu sunt reprezentate”, referindu-se la BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) şi la OCS, dar şi „crearea accelerată a unor platforme tehnologice” între aceste ţări şi „expansiunea intensivă a contactelor în domeniul educaţiei şi al ştiinţei”.

Dar lumea neoccidentală nu este un monolit, rivalităţile sunt de asemenea foarte vizibile: în Asia de Sud-Est, ambiţiile chineze îngrijorează; în fostul imperiu sovietic, pretenţiile ruseşti suscită temeri; iar tensiunile sino-indiene sunt un alt exemplu de rivalitate.

Dacă Rusia a făcut alegerea unei rupturi totale de Washington şi Europa, nicio altă putere nu a urmat-o.

„Sudul global încorporează numeroase ţări şi blocuri care îşi au propriile lor interese”, rezumă Yun Sun.

Această multipolarizare este de asemenea plină de necunoscute. Se poate transforma în fractură – de exemplu, „instigarea chinezilor care împing evoluţia propriilor lor norme tehnologice împotriva celor generate de occidentali”, avertizează Balencie. Sau „balcanizarea internetului”, cu sisteme izolate în China, în Rusia, în Iran.

În domeniul financiar, ruşii şi chinezii vor să scoată fluxurile mondiale de sub influenţa dolarului, dar este oare aceasta acceptabilă pentru indieni să vadă yuanul devenind monedă de referinţă? Şi care ţară va dori să aibă rezerve substanţiale de ruble, o monedă foarte instabilă?

Pentru ţările terţe, multipolaritatea oferă „alternative la tete-a-tete-ul cu Occidentul”, explică Balencie.

„Ţările mici doresc să-şi păstreze suveranitatea , obţinând în acelaşi timp ajutor în materie de securitate şi economie din partea marilor puteri”, rezumă astfel Wertheim, şi în faţa mai multor opţiuni „ele ar putea miza pe un bloc împotriva altuia, dar ar risca să ajungă sub controlul unuia”.

„Cuvântul multipolaritate evocă egalitate, dar este înşelător. Pentru China, Rusia şi India, lumea rămâne ierarhizată”, avertizează în încheiere experta Yun Sun.