Cod roşu de caniculă în Bucureşti şi în aproape toată ţara. Temperaturile urcă la 41 de grade

Mai mult de trei sferturi dintre judeţele ţării se vor afla sub Cod roşu de caniculă şi disconfort termic deosebit de accentuat în acest weekend, când temperaturile vor urca la 41 de grade, potrivit unor avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
AGERPRES - J, 11 iul. 2024, 10:34
Cod roşu de caniculă în Bucureşti şi în aproape toată ţara. Temperaturile urcă la 41 de grade

Codul roşu este valabil pentru zilele de 13 şi 14 iulie şi vizează zone din Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova şi Municipiul Bucureşti.

În aceste regiuni, valul de căldură va continua să se intensifice şi se vor înregistra temperaturi maxime între 37 şi 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale.

Potrivit ANM, valul de căldură va persista în toată ţara şi în zilele următoare.

În restul ţării, va fi Cod portocaliu la final de săptămână.

Astfel, în judeţele din Maramureş, Transilvania, Dobrogea şi zona Carpaţilor Orientali, valul de căldură va persista şi se va intensifica. Va fi caniculă, temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade, iar pe litoral de 32…35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale

Astfel, sub Cod portocaliu se vor afla judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita, Braşov, Covasna, Tulcea şi Constanţa, integral, şi parţial, Suceava, Neamţ şi Bacău, restul judeţelor fiind vizate de Codul roşu.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...