Criza din Ucraina: Shell renunţă la gazele din Marea Neagră, dar ExxonMobil nu-şi diminuează interesul

Grupul petrolier anglo-olandez Shell a anunţat miercuri că se retrage de la negocierile cu autorităţile ucrainene şi cu compania americană ExxonMobil pentru exploatarea gazelor naturale dintr-un zăcământ situat în nord-vestul Mării Negre.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 06:32
Criza din Ucraina: Shell renunţă la gazele din Marea Neagră, dar ExxonMobil nu-şi diminuează interesul

În septembrie 2013, preşedinţia ucraineană anunţase un acord preliminar de partaj al producţiei de gaze cu aceste două mari companii occidentale, precum şi cu operatorul ucrainean Nadra Ukrainy şi cu grupul român Petrom pentru sectorul Skifski în Marea Neagră, având ca obiectiv să producă între opt şi zece miliarde de metri cubi de gaze anual.

‘În ianuarie 2014, Shell a sistat negocierile privind sectorul Skifski în apele adânci ale Mării Negre’, a indicat societatea într-un comunicat transmis AFP.

‘Shell spera semnarea unui contract în 2012 sau 2013, dar aceasta nu a fost posibil. Grupul a decis în consecinţă să-şi consacre eforturile şi capitalul altor proiecte în lume’, a adăugat el.

Într-un mesaj către AFP, ExxonMobil a afirmat că ‘rămâne interesat’ de această licenţă, dar că pentru moment negocierile sunt ‘în stand-by din cauza circumstanţelor actuale’.

Până la virajul făcut de preşedintele Viktor Ianukovici în noiembrie spre Moscova în detrimentul UE, Kievul căuta să-şi reducă dependenţa de gazele ruseşti prin mai multe proiecte de producţie, în special în domeniul gazelor de şist şi cel al Shell şi ExxonMobil în Marea Neagră.

Ucraina producea gaze în largul Crimeii, dar una dintre primele decizii ale noilor autorităţi proruse ale peninsulei, după referendumul de duminică, a fost să ‘naţionalizeze’ societatea publică ucraineană Chornomornaftogaz, care exploata aceste zăcăminte şi care ar putea fi alipită, potrivit mai multor media, companiei ruseşti Gazprom.

Shell a subliniat că decizia sa nu pune în discuţie participarea la alte proiecte în Ucraina, în special explorarea în estul acestei ţări, în vederea producerii gazelor de şist.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
TAROM a mai închiriat un Airbus A320 de la lituanienii de la Avion Express
Compania națională TAROM are închiriate două avioane Airbus, unul de la Hello Jets, iar altul de la Avion Express. TAROM folosește aceste avioane pentru a face față traficului ridicat pe timp......
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ameninţă că ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din alte zone
Rusia ar putea lovi obiective militare britanice din Ucraina şi din afara acestei ţări ca reacţie la loviturile ucrainene ...
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. Va reporni luni
O nouă avarie în sistemul energetic național. Centrala pe cărbune de la Craiova s-a oprit azi-noapte din cauza unei defectiuni. ...
O nouă avarie la unul dintre puținele grupuri pe cărbune care mai sunt operaționale și care sunt importante acum pentru ...
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
IKEA transformă un punct de ridicare comenzi din Iași, în studio de planificare
Retailerul de mobilă suedez IKEA va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping. Inaugurarea ...