Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi în aproape toată ţara. Temperaturile ajung şi la 40 de grade

Aproape toată ţara se va afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pe parcursul zilei de vineri, când temperaturile vor ajunge şi la 40 de grade în anumite zone, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
AGERPRES - vin, 12 iul. 2024, 09:20
Cod portocaliu de caniculă în Bucureşti şi în aproape toată ţara. Temperaturile ajung şi la 40 de grade

În cea mai mare parte a ţării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 şi 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum şi în sudul Crişanei şi al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, scrie Agerpres.

În majoritatea zonelor, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Meteorologii au emis şi un Cod galben de caniculă în Maramureş, estul şi nord-estul Transilvaniei, în Carpaţii Orientali şi în zona litoralului, unde temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, va fi disconfort termic ridicat şi local caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.

Interval de valabilitate: 12 iulie.

Fenomene vizate: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.

Zone afectate: cea mai mare parte a țării.

În cea mai mare parte a țării, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi între 36 și 40 de grade, posibil izolat mai ridicate în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în sudul Crișanei și al Moldovei. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În majoritatea zonelor minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...