Un diplomat nord-coreean de rang înalt la post în Cuba a dezertat în Coreea de Sud – presă

Un diplomat nord-coreean de rang înalt aflat în post în Cuba a dezertat în Coreea de Sud în noiembrie anul trecut, cu câteva luni înainte ca Seulul şi Havana să stabilească relaţii diplomatice, a dezvăluit marţi publicaţia sud-coreeană Chosun Daily, informează AFP.
AGERPRES - mar, 16 iul. 2024, 09:11
Un diplomat nord-coreean de rang înalt la post în Cuba a dezertat în Coreea de Sud - presă

Ri Il Kyu era responsabil pentru probleme politice în cadrul ambasadei Phenianului la Havana începând din 2019 şi avea drept misiune „să obstrucţioneze stabilirea de relaţii diplomatice între Coreea de Sud şi Cuba”, potrivit Chosun Daily.

Ri a dezertat în Coreea de Sud împreună cu soţia şi copiii săi la începutul lui noiembrie, potrivit cotidianului sud-coreean, care îl consideră diplomatul nord-coreean de cel mai înalt rang care a evadat în Sud după fuga în 2016 a lui Thae Yong Ho, ambasadorul adjunct al Phenianului la Londra.

Ministerele sud-coreean al Unificării şi al Afacerilor Externe au declarat că nu pot confirma această dezertare.

Ministerul Unificării a informat deja despre un număr în creştere de dezertări din partea unor membri ai clasei conducătoare nord-coreene, care, potrivit ministerului, au reprezentat în 2023 circa zece din cele 196 de evadări înregistrate, cel mai mare număr după ani de zile.

După aproximativ trei luni de la anunţarea dezertării lui Ri, Coreea de Sud şi Cuba, ţară comunistă care este unul dintre cei mai vechi aliaţi ai Phenianului, au anunţat că au stabilit relaţii diplomatice.

Într-un interviu exclusiv acordat Chosun Daily, Ri a povestit că a decis să dezerteze după ce Phenianul i-a respins cererea de tratament medical în Mexic în urma unei răni suferite, în condiţiile în care el nu putuse primi tratamentul necesar în Cuba, din cauza lipsei de echipament specializat.

El a afirmat de asemenea că a făcut obiectul unor rapoarte de evaluare injuste după ce respinsese o cerere de mită venind din partea unui înalt funcţionar al Ministerului nord-coreean al Afacerilor Externe în 2019, pentru a evoca împreună un proiect de deschidere a unui restaurant nord-coreean în Cuba.

„Fiecare nord-coreean se gândeşte măcar o dată să (evadeze ca să) trăiască în Coreea de Sud”, a declarat el pentru Chosun Daily. „Deziluzia faţă de regimul nord-coreean şi viitorul sumbru m-au făcut să iau în calcul evadarea”, a adăugat el.

Ri a afirmat de asemenea că fostul ministru nord-coreean al afacerilor externe Ri Yong Ho şi familia sa au fost trimişi într-un lagăr de deţinuţi politici în decembrie 2019 pentru „suspiciune de corupţie”, în cadrul unui dosar pentru mită ce implica şi ambasada Coreei de Nord la Beijing.

În luna mai, agenţia de spionaj sud-coreeană a afirmat că Phenianul pregăteşte atacuri „teroriste” vizând funcţionari şi cetăţeni sud-coreeni din străinătate. În consecinţă, Ministerul Afacerilor Externe a majorat nivelul de alertă pentru misiunile sale diplomatice în cinci ţări.

Potrivit agenţiei, Phenianul plănuia să reacţioneze astfel de la un val de dezertări ale unor nord-coreeni de rang înalt care s-au pomenit blocaţi în străinătate în timpul pandemiei şi căutau să evite să se întoarcă acasă după relaxarea controalelor la frontiere.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurări la Poșta Română: pentru prima dată în istorie numărul angajaților scade sub 20.000. Compania a închis 700 de oficii poștale în 2025
Restructurări la Poșta Română: pentru prima dată în istorie numărul angajaților scade sub 20.000. Compania a închis ...
Poșta Română a redus anul trecut numărul angajaților cu aproximativ 2.600 de persoane, echivalentul a 12% din personal, și a coborât pentru prima dată în istorie sub pragul de 20.000 de......
Grecii se extind agresiv în fotovoltaic în România. Metlen a primit autorizația pentru un complex de trei parcuri, 290 MW în total, în sudul României
Grecii se extind agresiv în fotovoltaic în România. Metlen a primit autorizația pentru un complex de trei parcuri, 290 ...
O companie controlată de Metka, parte a grupului grecesc Metlen, a primit autorizația de înființare pentru trei parcuri ...
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în ...
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...