Parlamentul European s-a reunit în sesiune constitutivă la Strasbourg. A început alegerea preşedintelui

Parlamentul European rezultat în urma alegerilor europene din 6-9 iunie s-a reunit marţi, la Strasbourg, în sesiune constitutivă.
AGERPRES - mar, 16 iul. 2024, 13:06
Parlamentul European s-a reunit în sesiune constitutivă la Strasbourg. A început alegerea preşedintelui

În deschiderea şedinţei, cei 720 de eurodeputaţi au ascultat imnul Uniunii Europene, interpretat de un cvartet de coarde.

Ulterior, a început procedura de alegere a preşedintelui Parlamentului European pentru următorii doi ani şi jumătate, funcţie pentru care candidează eurodeputatele Roberta Metsola (PPE, Malta) şi Irene Montero (grupul Stângii Europene, Spania). Cele două candidate au avut câte o intervenţie în care şi-au prezentat priorităţile.

În intervenţia sa, Roberta Metsola, care a deţinut preşedinţia PE după decesul lui David Sassoli, a pledat pentru continuarea proiectului european, faţă de care ”pasiunea ei nu s-a diminuat”.

”Doresc să vă rog să-mi acordaţi încrederea şi votul pentru a continua pentru încă doi ani şi jumătate. Va trebui să venim cu legi de care cetăţenii UE au nevoie. În acest mandat, am înţeles că viitorul este orice altceva decât un dat previzibil. David Sassoli a pus demnitatea oamenilor înaintea oricărui alt obiectiv. Am promis atunci că îi voi onora moştenirea şi astăzi reînnoiesc acest legământ”, a spus Metsola.

Potrivit eurodeputatei malteze, Parlamentul European nu trebuie să se teamă să aducă schimbarea, iar în acest context parlamentarismul trebuie să fie consolidat. ”Nu putem accepta ca rolul nostru de europarlamentari să fie diluat”, a accentuat ea.

De asemenea, Roberta Metsola s-a pronunţat pentru reducerea birocraţiei şi simplificarea procedurilor, dar şi pentru consolidarea standardelor de integritate în PE, o instituţie în care toţi membrii trebuie să fie complet răspunzători.

Nu în ultimul rând, Metsola a ţinut să sublinieze importanţa continuării sprijinului UE pentru Ucraina, ţară care din februarie 2022 este ţinta unei agresiuni neprovocate şi nejustificate din partea Rusiei.

În schimb, Irene Montero, membră a partidului spaniol Podemos, a criticat poziţia UE faţă de războiul din Ucraina, susţinând că ”popoarelor Europei li se impune un consens în favoarea războiului, aşa cum în urmă cu 15 ani li s-a impus să accepte măsurile de austeritate” în contextul crizei economice de atunci.

Eurodeputata spaniolă s-a pronunţat pentru consolidarea drepturilor sociale şi pentru garantarea drepturilor persoanelor LGBTI.

Referitor la migraţie, Montero a spus că politica în acest domeniu nu se poate baza pe ideea că migranţii sunt o ameninţare pentru Europa.

În opinia sa, singura soluţie pentru stoparea ”fasciştilor este Stânga europeană”, ea estimând că ”politicile neoliberale aştern covorul roşu pentru fascişti”.

După încheierea intervenţiilor, s-a trecut la procedura de vot. Votul este secret, cu buletine de vot puse în plicuri care sunt introduse în urne transparente. Rezultatul votului este aşteptat în jurul orei locale 12:00 (13:00 ora României).

În cursul după-amiezii de marţi, vor fi aleşi cei 14 vicepreşedinţi ai Parlamentului European. Este de aşteptat ca majoritatea dintre aceştia să fie reprezentanţi ai PPE, ai social-democraţilor (S&D) şi ai liberalilor (Renew), grupuri politice care împreună au 401 eurodeputaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...