Chinezii fac prima fabrică de magneţi permanenţi din România

Două protocoale care vizează semnarea a două contracte între firme din România şi companii puternice din China au fost încheiate, în cursul zilei de vineri, în cadrul Forumului Mondial de Afaceri 2014, unul dintre aceste contracte vizând construirea primei fabrici de magneţi permanenţi din ţara noastră, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Dan Matei Agathon, preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS).
Economica.net - vin, 21 mart. 2014, 11:41
Chinezii fac prima fabrică de magneţi permanenţi din România

‘În această dimineaţă (vineri, n.r.), s-a semnat un protocol între o puternică companie din China (Baotou Jin Meng Joint Magnetic Material Co Ltd) şi Institutul Naţional de Cercetări pentru Electrotehnică, privind construirea primei fabrici de magneţi permanenţi din ţara noastră. De asemenea, am avut privilegiul de a semna un nou acord cu o altă fabrică din China care produce biciclete (DHS) şi care este prezentă de mai mult timp în ţara noastră. Valoarea anuală a contractului este de două milioane de euro, însă ar putea să crească în perioada următoare. Vor fi produse 400.000 de biciclete, dintre care 200.000 sunt destinate pieţei interne, iar alte 200.000 exportului. Doresc să precizez că acest acord este unul colateral, nefăcând parte din cele 10 miliarde de euro pe care China le-a anunţat ca investiţii în România în perioada următoare’, a afirmat Dan Matei Agathon.

Forumul Mondial de Afaceri 2014 este organizat la Palatul Parlamentului, în perioada 20-22 martie a.c., de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii, în colaborare cu Consiliul Economic şi Social (CES), Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Uniunea Camerelor de Comerţ Bilaterale din România.

‘Acest forum îşi doreşte să reunească, facultativ, oameni de afaceri din cadrul organizaţiilor patronale reprezentate de CES-uri sau instituţii similare şi să creeze posibilitatea promovării contactelor şi a dialogului între comunităţile economice şi de afaceri din lume, în vederea atingerii unor obiective majore de dezvoltare a mediului de afaceri şi a promovării, printre altele, a unor noi oportunităţi de afaceri şi investiţii. Se doreşte crearea de noi locuri de muncă decente, în special pentru tineri şi femei, şi promovarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi’, a spus Florian Costache, preşedintele CES România.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...