Bulgaria, nevoită să apeleze la angajaţi străini, pe fondul adâncirii crizei interne a forţei de muncă

Peste 60% din afacerile din Bulgaria sunt afectate de lipsa forţei de muncă, iar aproape 53.000 de angajaţi sezonieri sunt necesari în staţiunile de la Marea Neagră, pentru a asigura clienţilor servicii de calitate, informează Novinite.
AGERPRES - vin, 19 iul. 2024, 14:10
Bulgaria, nevoită să apeleze la angajaţi străini, pe fondul adâncirii crizei interne a forţei de muncă

Aceasta situaţie a dus la angajarea de muncitori din Bangladesh, India şi Turcia, pentru locuri de muncă pe care în mod obişnuit bulgarii le ocupau în ţările occidentale.

Cum sezonul de vară avansează, multe unităţi de cazare nu reuşesc să-şi acopere necesarul de angajaţi. Stanislav Dimitrov, un hotelier din Kranevo, a declarat că au fost nevoiţi să anuleze rezervări pentru a face faţă cu actualul personal. „Continuăm căutarea de angajaţi. Am fost nevoiţi să anulăm rezervări şi să limităm disponibilitatea camerelor pentru a face faţă cu actualul personal”, a spus hotelierul.

Dimitrov a căutat să recruteze din locuri neconvenţionale, trimiţând în aprilie cereri pentru angajaţi provenind din Bangladesh şi Nepal. Deşi firma lui a reuşit rapid să facă rost de potenţiali angajaţi, procesul de emitere a vizelor s-a dovedit a fi lent, doar unul din opt solicitanţi ajungând până la mijlocul lunii iulie.

Neicho Tonev, a cărui firmă oferă servicii de curăţenie, s-a confruntat cu dificultăţi similare. După ce a aşteptat aproape un an sosirea angajaţilor, el a recunoscut că este nevoie să caute în afara ţării. În pofida eforturilor de recrutare în derulare, găsirea de angajaţi calificaţi rămâne un obstacol major, a apreciat el.

Vasil Todorov, de la Camera de Comerţ şi Industrie a Bulgariei, a subliniat că deficitul de forţă de muncă este principalul motiv de îngrijorare pentru companii. În timp ce numărul oficial al şomerilor este de aproximativ 160.000, angajatorii au nevoie de peste 260.000 de angajaţi suplimentari în următorii ani, ceea ce reflectă o tendinţă mai amplă a migrării forţei de muncă din Estul în Vestul Europei şi mai departe.

Iniţial angajatorii caută bulgari şi, dacă nu reuşesc, îi recalifică pe angajaţii existenţi sau apelează la automatizare. Deseori, procesele de automatizare nu sunt practice din cauza costurilor. Ca rezultat, mulţi apelează la angajaţi străini.

În 2023, cele mai multe permise de muncă au fost acordate muncitorilor Turcia, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Nepal şi India. Valentina Alexandrova, de la o agenţie de recrutare, a atras atenţia aspra lipsei de angajaţi din agricultură, ceea ce a determinat căutarea de angajaţi sezonieri în afara statelor membre UE.

În Plovdiv, Dimitar Cholakov, director la o companie de transport, a explicat că deşi face eforturi pentru a angaja bulgari, lipsa de şoferi l-a forţat să ia în considerarea aducerea de angajaţi din India. Cerinţele de certificare şi pregătirea laborioasă au complicat procesul de angajare, ducând la o dependenţă de forţa de muncă străină, în pofida costurilor mai ridicate.

În pofida dificultăţilor, firmele cer relaxarea procedurilor de importare a forţei de muncă. Todorov a sugerat eficientizarea procedurilor administrative permiţând interviurile online, pentru a facilita o recrutare mai rapidă. Această abordare ar atenua presiunile asupra birourilor consulare şi ar îmbunătăţi situaţia de pe piaţa muncii din Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară – sondaj UNSAR -IRES
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară ...
Ponderea românilor care și-ar plasa disponibilitățile financiare într-o asigurare de viață a crescut cu 7 puncte procentuale față de anul trecut, până la 24%, conform Barometrului UNSAR -......
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie cu livrare până la finalul lui 2027
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat de stat, a reușit să vândă energie electrică ...
Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare cu cea mai rapidă creştere din lume
Banca Mondială și-a înrăutățit prognoza privind avansul economiei globale în 2026. India va rămâne economia mare ...
Economia mondială ar urma să înregistreze anul acesta o creştere de 2,5%, faţă de un avans de 2,6% prognozat în ianuarie, ...
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: UMB a ajuns la un stadiu de execuție de 48% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: UMB a ajuns la un stadiu de execuție de 48% pe lotul 2
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă joi imagini aeriene de pe șantierul autostrăzii A7, Bacău ...