Vicepreședintele american Kamala Harris laudă mandatul lui Biden, dar nu pomenește nimic de spre o eventuală candidatură

Kamala Harris a lăudat luni bilanţul lui Joe Biden, "fără precedent în istoria modernă" pentru un preşedinte al Statelor Unite, fără a menţiona însă candidatura sa pentru nominalizarea democrată la alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - lun, 22 iul. 2024, 21:34
Vicepreședintele american Kamala Harris laudă mandatul lui Biden, dar nu pomenește nimic de spre o eventuală candidatură

„Într-un singur mandat, el are deja un bilanţ mai bun decât majoritatea preşedinţilor care au avut două mandate”, a declarat vicepreşedinta Statelor Unite la Casa Albă, în primul său discurs de când Joe Biden s-a retras, cu o zi înainte, din cursa prezidenţială.

La mai puţin de 24 de ore după ce Biden a abandonat cursa pentru preşedinţie şi şi-a manifestat preferinţa pentru Kamala Harris să preia de la el ştafeta în această competiţie împotriva republicanului Donald Trump, vicepreşedinta sa a obţinut sprijinul a peste 500 din cei aproximativ 4.000 de delegaţi care vor participa în perioada 19-22 august la Chicago la Convenţia Democrată, unde Kamala Harris va avea nevoie de susţinerea a 1.986 de delegaţi pentru a-i fi confirmată candidatura.

Cu toate acestea, mai mulţi reprezentanţi de marcă ai democraţilor, în primul rând fostul preşedinte Barack Obama, se abţin cel puţin deocamdată să-i acorde susţinerea. „Vom naviga pe teritorii neexplorate în zilele următoare”, a avertizat fostul preşedinte, delegaţii la convenţie fiind liberi să voteze cum doresc.

Vicepreşedinta lui Biden a primit în schimb rapid sprijinul puternic al lui Bill şi Hillary Clinton, dar şi al mai multor guvernatori importanţi, dintre care unii erau consideraţi potenţiali rivali ai ei, precum Gretchen Whitmer (Michigan), Gavin Newsom (California), Wes Moore (Maryland), Andy Beshear. (Kentucky) sau J.B. Pritzker (Illinois).

La rândul ei, fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care iniţial s-a pronunţat pentru un proces de nominalizare „deschis”, a emis luni o declaraţie prin care o susţine pe Kamala Harris.

Sprijin pentru aceasta au exprimat de asemenea mai mulţi aleşi democraţi, începând cu aripa moderată a partidului şi până la aripa de stânga cea mai radicală, .

Speranţe în plus i-a dat vicepreşedintei progresiste şi senatorul independent Joe Manchin, un fost democrat cunoscut pentru poziţiile sale conservatoare, care a anunţat că nu candidează.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii......
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...