Regele asfaltului, Costel Căşuneanu, va construi un sector de drum din Republica Moldova

Compania românească PA&CO International, controlată de Costel Căşuneanu, a câştigat licitaţia pentru construcţia unei porţiuni de drum de 31 de km de pe traseul Chişinău-Giurgiuleşti din Republica Moldova.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 10:53
Regele asfaltului, Costel Căşuneanu, va construi un sector de drum din Republica Moldova

Contractul în valoare de 18,8 milioane de euro a fost semnat luni la Chişinău, compania obligându-se să realizeze lucrările în decurs de 24 de luni.

Administratorul PA&CO International, Dan Balcanu, a menţionat într-o conferinţă de presă că firma sa a finalizat în 2013 un alt contract în Republica Moldova pentru construirea porţiunii de drum Bălţi-Sărăteni (Nord). ‘Anul trecut am încheiat cu succes proiectul Bălţi-Sărăteni. Dorim să mergem la cel puţin acelaşi nivel calitativ şi datorită faptului că am mai avut un proiect în Republica Moldova şi suntem convinşi că vom reuşi să-l finalizăm în condiţii foarte bune’, a declarat Balcanu.

Luni, Administraţia de Stat a Drumurilor din Republica Moldova a mai semnat două contracte de construire şi reabilitare a unor porţiuni de drum de pe traseul Chişinău-Ungheni, în valoare de peste 37 de milioane de euro, iar la sfârşitul săptămânii va mai încheia un contract de 23 de milioane.

Toţi banii provin din fondurile alocate de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii şi Comisia Europeană.

În acest an Republica Moldova va semna în total 14 contracte de reabilitare şi modernizare a drumurilor în valoare de 500 de milioane de euro, a declarat ministrul transporturilor Vasile Botnari. ‘În doar câteva luni, drumurile naţionale vor deveni un adevărat şantier de construcţie. Anul acesta, vom deschide 14 şantiere noi, pentru care în următoarele luni planificăm să semnăm şi alte contracte. Acum, cel mai important este să se reuşească cu toate lucrările de pregătire, astfel încât să nu existe întârzieri, aşa cum am avut în cazul unor contracte precedente’, a declarat Vasile Botnari.

Te-ar mai putea interesa și
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Orașul american Los Angeles construiește un vertiport pentru taxiuri aeriene înaintea Jocurilor Olimpice din 2028
Înainte de Jocurile Olimpice din 2028, orașul californian Los Angeles își dezvoltă primul amplasament pentru taxiuri aeriene electrice, conceput să transporte pasageri către și dinspre oraș......
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
România, din nou în atenția presei străine. „Ne-au lăsat fără apă pentru pești”. Daune de milioane de euro
Seceta persistentă și căldura dogorâtoare din această vară au devastat ecosistemele și afacerile din întreaga regiune, ...
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Referendum Islanda. Majoritatea a votat împotriva reluării negocierilor de aderare la UE
Islandezii au votat pentru a rămâne în afara Uniunii Europene, a relatat duminică postul de televiziune RUV, respingând ...
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea ...