România rămâne în procedura de deficit excesiv

Consiliul Uniunii Europene a deschis vineri proceduri oficiale contra statelor membre UE care se confruntă cu un deficit excesiv şi a decis, în cazul României, să rămână deschisă procedura existentă de deficit excesiv, transmit DPA şi Euronews, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 26 iul. 2024, 19:38
România rămâne în procedura de deficit excesiv

Franţa, Italia, Belgia, Ungaria, Malta, Polonia şi Slovacia sunt statele membre ale UE care au intrat în procedura de deficit excesiv (PDE) şi trebuie să-şi reducă cheltuielile publice, anunţase recent Comisia Europeană (CE).

Într-un comunicat al Consiliului UE se arată că „România, care este în procedura de deficit excesiv din 2020, nu a luat măsuri eficiente pentru a-şi corecta deficitul şi, prin urmare, procedura ar trebui să rămână deschisă”.

Scopul procedurilor de deficit excesiv este ca statele membre UE să-şi ţină sub control bugetele. În teorie, procedurile pot duce la amenzi, dar nu s-a întâmplat niciodată. În urma deschiderii procedurilor, până la finalul anului, statelor membre UE li se va cere să aprobe recomandările CE privind modul de rezolvare a problemei deficitelor în termenul prevăzut.

Dintre statele membre aflate în procedura de deficit excesiv, în 2023, Italia a avut cel mai ridicat deficit bugetar (7,4% din PIB), urmată de Ungaria (6,7% din PIB), România (6,6% din PIB), Franţa (5,5% din PIB), Polonia (5,1% din PIB), Malta şi Slovacia (ambele cu 4,9% din PIB) şi Belgia (4,4%).

În aprilie, statele membre UE au adoptat noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară din Uniune o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis. Noile reguli menţin limitele privind datoria şi deficitul public prevăzute în tratate, la 60%, respectiv 3% din PIB, dar oferă mai mult spaţiu de manevră ţărilor pentru a-şi negocia traseele de ajustare cu Comisia Europeană în planuri pe patru ani, care pot fi extinse la şapte ani, dacă adoptă reforme şi investiţii.

De asemenea, sunt prevăzute ţinte comune de reducere pentru a se asigura că ajustările nu sunt amânate. Ţările care depăşesc limita datoriei trebuie să îşi reducă datoria cu un punct procentual în fiecare an, atunci când aceasta depăşeşte 90% din PIB, şi cu jumătate de punct, dacă nu atinge acel nivel. Statele cu un deficit de 3% vor trebui să-l corecteze în continuare până la 1,5%, pentru a avea o rezervă la care să poate recurge în vremuri de criză.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Multe petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a încărca țiței american, afirmă Donald Trump
Un număr mare de petroliere goale se îndreaptă spre SUA pentru a fi încărcate acolo cu petrol sau gaze, a afirmat sâmbătă preşedintele american Donald Trump, transmite Reuters, relatează......
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, fără a avea contracte de închiriere. Una dintre firme a fost amendată
Inspectorii de la Apele Române au intervenit după ce două companii au început să amenajeze sectoare de plajă din Năvodari, ...
Inspectorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea Litoral (ABADL) au intervenit după ce două societăţi ...
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat – surse
Consiliul pentru Pace înffințat de Trump se confruntă cu o criză de fonduri, iar planul de pace pentru Gaza este blocat ...
Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump a primit doar o mică parte din cele 17 miliarde de dolari promise pentru Gaza, ...
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal la sfârșitul lui 2025
Ministerul Muncii: 6.620.722 de contracte individuale de muncă erau înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal ...
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele lunii ...