Zborul MH370: Prăbuşirea este confirmată, dar recuperarea resturilor avionului va fi foarte dificilă

Malaezia a confirmat luni că Boeingul 777 al companiei sale naţionale, ce a decolat pe 8 martie de la Kuala Lumpur către Beijing cu 239 de persoane la bord şi a dispărut de pe radar la o oră după ce s-a ridicat de la sol, s-a prăbuşit în Oceanul Indian departe de coastele Australiei, relatează agenţiile internaţionale de presă.
Economica.net - lun, 24 mart. 2014, 21:18
Zborul MH370: Prăbuşirea este confirmată, dar recuperarea resturilor avionului va fi foarte dificilă

Însă misterul ce învăluie acest zbor care s-a abătut semnificativ de la rută va fi greu de elucidat, mai ales că recuperarea cutiilor negre şi a resturilor aparatului se anunţă foarte dificilă.

Potrivit autorităţilor malaeziene, datele furnizate de operatorii sateliţilor Inmarsat şi AAIB (Biroul britanic de investigare a accidentelor aeriene) indică faptul că avionul s-a îndreptat către sud, într-o direcţie opusă planului său de zbor, şi ultima sa poziţie a fost în mijlocul Oceanului Indian, la circa 2.500 de kilometri de coastele de sud-vest ale Australiei. De asemenea, posibile resturi ale aparatului au fost observate de sateliţi şi avioane în respectiva zonă a oceanului.

Conform datelor disponibile până în prezent, transponderul avionului (emităţorul radio) ar fi fost deconectat intenţionat de la bordul avionului pentru ca acesta să nu mai poată fi detectat de radar şi să fie deturnat către o altă destinaţie. După deconectarea acestui instrument, avionul ar fi fost direcţionat ori pe un culoar către Asia Centrală, ori pe un altul către sudul Oceanului Indian. Însă cei mai mulţi experţi au privilegiat acest al doilea culoar deasupra oceanului, întrucât chiar şi fără transponder avionul ar fi fost detectat de radarele militare ce supraveghează spaţiile aeriene naţionale.

Însă chiar dacă se va reuşi delimitarea perimetrului prăbuşirii, recuperarea resturilor avionului va fi extrem de dificilă, fiind o zonă foarte ostilă, departe de uscat şi cu ape adânci şi agitate. Departamentul american al Apărării a trimis în zonă un sonar capabil să detecteze semnalele cele două cutii negre ale avionului, care înregistrează parametrii de zbor şi conversaţiile dintre piloţi, dar de obicei aceste semnale slăbesc în intensitate şi emiterea lor încetează complet după 30 de zile.

Potrivit experţilor, localizarea şi recuperarea resturilor avionului malaezian vor fi mai complicate decât în cazul Airbusului 330 al companiei Air France care s-a prăbuşit în iunie 2009 în Oceanul Atlantic în apropierea coastelor Braziliei şi pentru a cărui găsire a fost nevoie de doi ani.

 

Te-ar mai putea interesa și
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va investi 100 de milioane de euro pentru a construi o centrală regenerabilă
Vaticanul va construi o centrală care va produce energie regenerabilă, un proiect în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, care peste doi ani ar putea alimenta cu energie Sfântul Scaun,......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Muncitorii lui Umbrărescu asfaltează bretelele la racordul cu nodul rutier Bacău Sud
Pasionații de infrastructură au postat imagini cu lucrările UMB în punctele critice ale celui mai "fierbinte" șantier ...
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Probleme pe calea ferată? Electrificare CFR primea energie de la Cernavodă și nu recunoaște clauza de forță majoră
Electrificare CFR, firma de stat care asigură energia electrică pentru rețeaua feroviară a țării și are contract cu ...
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
TikTok va plăti 400 de milioane de dolari în SUA într-un acord privind confidenţialitatea copiilor
Platforma de videoclipuri scurte TikTok a fost de acord să plătească 400 de milioane de dolari pentru a soluţiona acuzaţiile ...