Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni, iar inflația va scădea ceva mai lent decat se anticipase

Indicatorul de Încredere Macroeconomică realizat de Asociația CFA România a crescut în luna iunie 2024, până la valoarea de 52,1 puncte. Dacă rata anuală a inflației va continua să scadă, dar mai lent decât se anticipase din cauza majorărilor de taxe așteptate la începutul anului viitor, analiștii se așteaptă la o depreciere a leului. Astfel, valoarea medie pentru orizontul de 6 luni este de 5,0133 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0722 lei pentru un euro.
Gabriela Ţinteanu - lun, 29 iul. 2024, 12:23
Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni, iar inflația va scădea ceva mai lent decat se anticipase

Adrian Codirlașu, CFA – Vicepreședinte al Asociației CFA România declară: “Luna iunie a adus o ajustare suplimentară în sens crescător a deficitului bugetar așteptat pentru acest an. Anticipațiile atât în ceea ce privește rata inflației, cât și ratele de dobândă și-au continuat trendul descendent. Însă reducerea ratei inflației către țintă va fi lentă, anticipate în anul 2026, principalul risc fiind politică fiscală, majorarea taxării fiind extrem de probabilă în anul următor.”

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a crescut în luna iunie, cu 4,7 puncte până la valoarea de 52,1 puncte. Această situație s-a datorat majorării cu 5,6 puncte a componentei de condiții curente a indicatorului și cu 4,3 puncte a componentei de anticipații.

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (iunie 2025) s-a redus față de exercițiul anterior și s-a situat la valoarea medie de 4,67%. În același timp, aproximativ 71% dintre participanți anticipează o reducere a ratei inflației în următoarele 12 luni. De asemenea, cea mai mare parte a participanților (46%) anticipează că rata inflației va intra în intervalul țintă (1.5%-3.5%) în anul 2026.

În ceea ce privește cursul de schimb euro leu, în jur de 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0133 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0722 lei pentru un euro.

Referitor la evoluția prețurilor proprietăților rezidențiale în orașe, cea mai mare parte dintre participanți, 64% anticipează o stagnare în următoarele 12 luni în timp ce tot 21% anticipează o majorare. De asemenea 50% dintre participanți consideră că prețurile actuale sunt corect evaluate iar 43% că sunt supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipațiilor) a crescut față de exercițiul anterior si se situeaza la 6,5%, iar anticipațiile de creștere economică pentru anul curent au rămas relativ constante fată de exercițiul anterior si se situează la valoarea de 2,8%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

În exercițiul din luna iunie a fost realizat și un sondaj privind evoluția ratei inflației în anii următori. Astfel, in ceea ce privește intrarea ratei inflației în intervalul țintă (1.5% – 3.5%), 46% dintre participanți anticipează că se va întâmplă în 2026, în timp ce 31% anticipează că acest eveniment va fi ulterior anului 2026.

 

Te-ar mai putea interesa și
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Negocieri despre impactul regulilor privind emisiile de metan asupra securităţii energetice din UE
Ţările membre ale Uniunii Europene vor dezbate săptămâna aceasta impactul normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili asupra......
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Fenomene extreme – Cod roşu şi cod portocaliu de caniculă în Italia. Temperaturi de peste 45 de grade în Sardinia
Italia se confruntă cu al treilea val de caniculă din această vară, numărul alertelor cod roşu şi portocaliu emise ...
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate ...
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...