Doi ofertanți s-au înscris la licitația organizată de CFR pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II

Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A. a anunțat astăzi că au fost depuse două oferte la licitația privind proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa II.
Cristian Negrei - lun, 29 iul. 2024, 18:47
Doi ofertanți s-au înscris la licitația organizată de CFR pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa II

Potrivit companiei, astăzi, 29.07.2024, ora 15:00 a avut loc depunerea ofertelor la licitația privind proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții „MODERNIZARE INFRASTRUCTURII FEROVIARE DIN PORTUL CONSTANȚA – ETAPA II”.

„Au fost depuse două oferte de către: PORR CONSTRUCT– ofertant unic; Asocierea Bawi Construction (fosta Wiebe România) (Leader), Swietelsky Construct”, precizează compania în comunicatul publicat pe pagina sa de Facebook.

În Etapa II sunt cuprinse lucrări de modernizare la următoarele obiective:

Zona de interes din afara Portului:

• Linia de legătură între grupa de așteptare Valu lui Traian și Palas;
• Stația Palas

Port Constanța Sud:

• Stația Agigea Nord;
• Stația Agigea Ecluză;
• Linia 813B (dublarea liniei de acces între Agigea Ecluză și Ferry Boat).

Valoarea estimată a contractului este de 472.995.782 de lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din din fonduri externe nerambursabile, Connecting Europe Facility (CEF) – CEF-T- 2022-CORECOEN, de la Bugetul de Stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Căi Ferate „C.F.R.” – S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie.

„Durata de implementare a contractului, inclusiv a perioadei de garanție, de la data ordinului de începere, este de 99 de luni, astfel:
• durata estimată pentru realizarea serviciilor de proiectare, inclusiv Avizare PTE și Emiterea Autorizației de Construire (AC) este de 7 luni calendaristice de la Ordinul administrativ de începere;
• durata estimată de Execuție a lucrărilor este de 30 de luni calendaristice de la emiterea Autorizației de Construire (AC);
• durata activităților după recepția la terminarea lucrărilor – 1 lună;
• perioada de garanție – minim 60 de luni de la recepția la terminarea lucrărilor;
• durata activitatilor dupa terminarea perioadei de garanție – 1 lună.

Urmează evaluarea ofertelor, în vederea atribuirii contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiții Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II”, mai precizează compania.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său fotovoltaic (PV) de înaltă tensiune de 55 MWp (DC) de la Lazuri, județul......
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, ...
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...