Carpatair caută pasageri în alte ţări. Din aprilie intră pe piaţa din Polonia

Carpatair se află în insolvenţă din 23 ianuarie şi a suspendat zborurile de pe piaţa românească. 
Andrada Ghira - mar, 25 mart. 2014, 14:50
Carpatair caută pasageri în alte ţări. Din aprilie intră pe piaţa din Polonia

Compania aeriană Carpatair va introduce noi zboruri pe ruta Roma-Lublin, Polonia din 25 aprilie. Frecvenţa zborurilor este de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri. 

Această nouă rută a fost deschisă în speranţa că mulţi pelerini polonezi vor participa la beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea, dar vine şi ca răspuns la numărul mare de turişti care pleacă din Lublin spre Vatican în fiecare an, potrivit Carpatair. Pentru această rută se va folosi o aeronavă Fokker 100. 

La începutul acestui an, compania a suspendat zborurile de pe toate rutele din şi spre România şi a renunţat la hub-ul din Timişoara. Singura rută pe care compania mai operează în prezent este Chişinău-Veneţia. 

Carpatair se află în perioada de observaţie, la propunera administratorului judiciar RTZ&Partners SPRL. Instanţa a decis la începutul acestei luni prelungirea cu 60 zile a termenului de depunere a raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la starea de insolvenţă a operatorului. 

Următorul termen în acest dosar este stabilit pentru data de 29 mai. 

Compania a fost înfiinţată în 2000 de către un fost pilot de MIG, Nicolae Petrov. Anul trecut însă, Carpatair şi-a schimbat acţionariatul, Petrov atrăgând în acţionariatul companiei mai mulţi oameni de afaceri elveţieni, dar şi pe pe unul dintre cei mai bogati oameni din lume, Ingvar Kamprad de la IKEA. Astfel, Petrov mai deţinea la finalul anului trecut doar 12,8% din companie (2,8% direct şi 10% indirect prin firma Air Service), jumătate faţă de cât controla în prima parte a anului trecut.

În 2012, Carpatair a avut afaceri de 245 milioane de lei (55,6 milioane de euro) şi pierderi de 36 milioane de lei (8,1 milioane de euro), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Faţă de anul 2011, afacerile s-au redus cu 17%, iar pierderile au crescut de patru ori.

Te-ar mai putea interesa și
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare de petrol, gaze şi minereuri în „noua şi frumoasa noastră Groenlandă”
Trump înfige steagul SUA în Groenlanda şi anunţă lansarea unor „activităţi „masive” de explorare ...
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat miercuri că urmează să înceapă activităţi "masive" de explorare de petrol, gaze şi minereuri în Groenlanda, relatează Reuters....
Delta Dunării nu mai închide iarna
Delta Dunării nu mai închide iarna
Fără aglomerația verii, dar cu resorturi deschise și pe frig — Delta devine o destinație pentru toate cele douăsprezece ...
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Un nou atac al Rusiei în Ucraina. O centrală electrică şi mai multe instalaţii au fost lovite în Kiev
Mai multe regiuni din Ucraina au fost afectate miercuri de atacuri cu rachete ruseşti, conform autorităţilor, inclusiv ...
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Două nave au fost lovite de proiectile în Strâmtoarea Ormuz
Un tanc petrolier şi un portcontainer au fost lovite de proiectile de origine necunoscută în Strâmtoarea Ormuz, în centrul ...