Grindeanu, la şantierul de pe Valea Oltului: De pe 9 august se va redeschide circulaţia. După reluarea circulaţiei ar mai putea fi restricţii doar pe acele porţiuni de trei benzi

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a declarat, miercuri, la vizita pe şantierul de pe Valea Oltului, mulţumit de stadiul lucrărilor şi a precizat că circulaţia în zonă se va relua din data de 9 august.
AGERPRES - mie, 31 iul. 2024, 15:17
Grindeanu, la şantierul de pe Valea Oltului: De pe 9 august se va redeschide circulaţia. După reluarea circulaţiei ar mai putea fi restricţii doar pe acele porţiuni de trei benzi

Ministrul Grindeanu a efectuat, miercuri, alături de premierul Marcel Ciolacu o vizită de lucru la şantierul de pe Valea Oltului, zona Boiţa.

„Progresul de la 50%, cam unde eram săptămâna trecută, suntem aproape de 75%, deci suntem în grafic. Săptămâna viitoare avem termenul maxim de 9 august când se va redeschide circulaţia. N-am niciun fel de motive în acest moment, nici eu, nici domnul director Pistol, nici ceilalţi colegi să nu credem că se va respecta acest termen. Au lucrat foarte bine, s-a lucrat în această perioadă consistent, dovadă că s-a ajuns în aceste 3 săptămâni la aceste procente de 75%”, a precizat ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu.

Acesta a adăugat că decizia închiderii circulaţiei nu a fost una uşor de luat.

„N-a fost simplă decizia. Sigur, primul impuls, îţi vine să spui nu, să se amâne, aşa cum s-au făcut lucrurile de fiecare dată în România. Mai spun o dată: amânarea lucrărilor în această lună, de la început de iulie, cred că 8 iulie s-a închis traficul, până în 9 august, săptămâna viitoare, ar fi însemnat o întârziere de un an şi penalităţi de 80 de milioane de lei. Eu mulţumesc pentru suport, am explicat foarte bine primului ministru şi v-am şi spus asta, care sunt argumentele pentru care e nevoie să facem această închidere de trafic. Primul ministru a înţeles, am avut şi suportul său şi am avut suportul în primul rând al celor care au lucrat, pentru că degeaba închideam dacă nu mergeau foarte bine şi nu făceau acest progres. Sper să nu fie cu deochi şi ultima săptămână să se desfăşoare în acelaşi ritm, astfel încât, aşa cum am spus, săptămâna viitoare termenul maxim, cel anunţat de noi de 9 august, să se redeschidă traficul, să fie respectat acest termen”, a mai spus Grindeanu.

Acesta a subliniat că lucrul pe timp de noapte nu era o opţiune, dată fiind natura lucrărilor, de defrişare şi cu utilaje mari, care ar fi putut pune în pericol viaţa muncitorilor.

Ministrul Sorin Grindeanu a mai spus că după deschiderea circulaţiei ar mai putea fi restricţii doar pe acele porţiuni de trei benzi, să se închidă una dintre ele dacă e nevoie.

„Preocuparea noastră nu e doar pentru a se termina până pe 9 august aceste lucrări. Preocuparea noastră e şi după, de a avea siguranţă, de a se monta plase, de a se monta acei parapeţi, care chiar după reluarea traficului, lucrările care vor continua aici, pe aceste drumuri de acces, pe tot ceea ce va face compania, să evite situaţiile în care pietre, lemne, bolovani să ajungă în şosele. E una din preocupările noastre”, a precizat ministrul Sorin Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în vârf. Cum te ferești
Cum sunt păcăliți românii să plătească sume importante. Premieră în topul fraudelor: Apelurile telefonice sunt în ...
Pentru prima dată, înșelătoriile telefonice se află pe primul loc în topul fraudelor. Din totalul incidentelor raportate de DNSC în prima jumătate a anului, 42% au fost fraude prin telefon......
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni, una se face acum prin ETF-uri la BVB
La fiecare cinci tranzacții cu acțiuni de pe piața principală a Bursei de Valori București (BVB), investitorii mai fac ...
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Un nou şoc în România – Scumpirea petrolului ar putea declanşa un nou val inflaţionist (eToro)
Reizbucnirea conflictului cu Iranul şi creşterea preţurilor petrolului riscă să alimenteze un nou val inflaţionist, ...
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul de asigurări sociale din Spania
Românii sunt conchistadori în Spania. Suntem a doua cea mai importantă categorie de contribuabili străini la sistemul ...
Numărul lucrătorilor străini înregistraţi în sistemul de asigurări sociale din Spania a atins un nou record în luna ...