Annabella, singurul retailer autohton cu peste 100 de supermarketuri la nivel național, a inaugurat al doilea parc de retail, în Vâlcea

Annabella, singurul lanț românesc care a ajuns la o rețea de peste 100 de supermarketuri în România, controlat de familia Mutu din Vâlcea, a deschis astăzi al doilea parc de retail din portofoliul companiei.
Alina Stanciu - J, 01 aug. 2024, 11:52
Annabella, singurul retailer autohton cu peste 100 de supermarketuri la nivel național, a inaugurat al doilea parc de retail, în Vâlcea
Familia Mutu din Vâlcea, care operează sub brandul Annabella cel mai extins lanț autohton de supermarketuri precum și producătorul de conserve Râureni, a deschis astăzi al doilea parc de retail din portofoliu, în  Vâlcea, potrivit unui anunț al companiei.

Centrul comercial este operat sub brandul Annabella Retail Park, este situat pe Bulevardul Dem Rădulescu nr 2, în vecinătatea unui supermarket Lidl și a presupus o investiție de aproximativ 5 milioane de euro.

Potrivit PUZ-ului obținut în 2021, parcul a fost construit pe un lot de teren de 25.400 de mp, aflat în proprietatea Annabella SRL, însă spațiu închiriabil al centrului este de 7.000 de mp. Unitatea găzduiește 12 magazine dar și restaurante, o zonă de agrement și un supermarket Annabella.

Annabella Retail Park Vâlcea este al doilea retail park al companiei, primul, ce dispune de 10.000 de mp suprafață totală și 4.000 de mp suprafață comercială, fiind inaugurat în Horezu în 31 mai 2023.

Cu prezență pe piață de peste 30 de ani, rețeaua Annabella numără aproximativ 120 de magazine în 3 județe, Vâlcea, Argeș și Olt, cu suprafețe cuprinse între 200m² până la 2000m², dezvoltate pe trei concepte de retail diferite – (Annabella A-Z, Annabella Zilnic si Annabella Standard). Compania are peste 1.200 de angajați, iar ultima unitate inaugurată, de 1.800 de mp, este în Crevedia Retail Park dezvoltat de REPACO Capital.

Compania a raportat în 2023 afaceri de 604,1 milioane de lei și un profit net de 29,7 milioane de lei, față de 480,4 milioane de lei cifră de afaceri în 2022 și un profit de 20,3 milioane de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
Cont special pentru copii cu dobândă avantajoasă. Unicredit crește randamentul la contul de economii Junior
UniCredit Bank anunță majorarea dobânzii la 4,5% pe an pentru Contul de Economii Junior în lei, o soluție de economisire dedicată copiilor. Noua dobândă se aplică atât conturilor existente,......
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi ...
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...