Revolut a ajuns la 1,5 milioane de clienţi retail în Ungaria

Revolut, aplicaţia financiară cu peste 45 de milioane de clienţi la nivel global, a ajuns la 1,5 milioane clienţi persoane fizice în Ungaria, a anunţat vineri compania.
AGERPRES - vin, 02 aug. 2024, 15:40
Revolut a ajuns la 1,5 milioane de clienţi retail în Ungaria

„Pentru a marca atingerea acestei borne pe piaţa locală, Revolut le dă întâlnire tuturor clienţilor si fanilor săi la celebrul festival de muzică Sziget, care va avea loc la Budapesta, în perioada 7-12 august. Anul trecut, când Revolut a făcut anunţul asocierii cu acest eveniment, unul dintre cele mai mari din Europa ca număr de participanţi – peste 400.000, banca digitală tocmai informa că a ajuns la 1 milion de clienţi retail. Azi, Revolut anunţă că baza sa de clienţi din Ungaria a crescut cu 53% faţă de anul trecut, în timp ce în segmentul B2B creşterea bazei a fost de 56%”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, Revolut procesează aproape 25 de milioane de tranzacţii pe lună pentru clienţii săi din Ungaria, în creştere faţă de anul trecut cu 57%.

„Unii dintre aceşti clienţi sunt şi fani ai festivalului din Budapesta, 15% dintre participanţii la Sziget folosind carduri Revolut pentru plăţi. Peste 15.000 de fani ai festivalului Sziget au plătit cu Revolut Pay biletele pentru a participa la ediţia din 2024, iar creşterea plăţilor cu Revolut pentru achiziţionarea de bilete a fost de 14% faţă de anterioara ediţie”, se precizează în comunicat.

Primul Sziget Festival a fost organizat în 1993 sub forma unei mici adunări şi de atunci a evoluat în unul dintre cele mai mari festivale muzicale ale Europei.

„An de an ne străduim să le aducem „Szitizen”-ilor unele dintre cele mai mari staruri muzicale şi găzduim peste 1.000 de spectacole pe 60 de scene, timp de 6 zile la rând. La Sziget sunt reprezentate peste 100 de naţionalităţi, cu oameni veniţi din ţări atât de îndepărtate precum Brazilia sau Noua Zeelandă. Această adunare paşnică a diferitelor culturi pentru cauza comună a muzicii, celebrării şi a divertismentului este esenţa „Insulei Libertăţii””, se mai precizează în comunicat.

Revolut este o aplicaţie financiară globală, care îi ajută pe oameni să obţină mai mult de la banii lor. În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, oferind servicii de transfer si schimb de valută. În prezent, peste 45 de milioane de clienţi din întreaga lume folosesc zeci de produse inovatoare Revolut pentru a efectua mai mult de jumătate de miliard de tranzacţii lunar.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...