Trump şi Harris vor avea o dezbatere la 10 septembrie la ABC. Trump spune că mai vrea încă două

Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi contracandidata democrată, Kamala Harris, vor participa pe 10 septembrie la o dezbatere electorală transmisă de ABC, a anunţat postul joi. Va fi prima confruntare faţă în faţă între cei doi rivali politici, între care există o cursă strânsă, potrivit sondajelor, relatează Reuters.
AGERPRES - vin, 09 aug. 2024, 08:56
Trump şi Harris vor avea o dezbatere la 10 septembrie la ABC. Trump spune că mai vrea încă două

Într-o conferinţă de presă la reşedinţa sa din Palm Beach, Florida, Trump a declarat că doreşte dezbateri suplimentare pe 4 septembrie şi 25 septembrie, care ar urma să fie difuzate de Fox şi NBC.

Harris a declarat într-o postare pe X că aşteaptă cu nerăbdare dezbaterea din 10 septembrie, după ce Trump „a fost în sfârşit de acord”.
După o vizită de campanie în zona Detroit, ea a declarat presei că este dispusă să discute despre mai multe dezbateri, dar un oficial al campaniei a reiterat poziţia sa potrivit căreia o dezbatere la Fox pe 4 septembrie nu este posibilă.

Discuţiile privind viitoarele dezbateri depind de participarea lui Trump la dezbaterea din 10 septembrie de pe ABC, a spus oficialul. Echipa de campanie a lui Harris s-a opus deja unei dezbateri la Fox, afirmând că reţeaua gazdă ar trebui să fie una care s-a implicat în dezbaterile primare recente ale ambelor partide.

Trump a sugerat anterior că s-ar putea retrage de la dezbaterea ABC, programată înainte ca Harris, vicepreşedintele SUA, să-l înlocuiască pe preşedintele Joe Biden în calitate de candidat prezidenţial democrat în urmă cu mai puţin de trei săptămâni, dând peste cap competiţia. Dezbaterea din 10 septembrie de pe ABC urma să fie a doua din cele două convenite între Biden şi Trump, după dezbaterea lor din 27 iunie de la CNN.
Un sondaj Ipsos publicat joi a arătat că Harris şi-a mărit avansul faţă de Trump de la sfârşitul lunii iulie, cu 42% faţă de 37%, comparativ cu un sondaj Reuters/Ipsos din 22-23 iulie, care o credita cu 37% din voturi faţă de 34% pentru Trump.

Conferinţa de presă de joi din Palm Beach a fost prima apariţie publică a lui Trump de când Harris l-a ales marţi pe guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, drept contracandidat.

Alegerile din SUA vor avea loc pe 5 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătății cere deblocarea a 7.621 de posturi vacante în unitățile sanitare publice
Ministerul Sănătăţii a elaborat şi a transmis în circuitul de avizare un memorandum pentru deblocarea a 7.621 de posturi vacante din unităţile sanitare publice. ...
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor maghiari expunere directă la indicele BET al Bursei din București
Croații de la InterCapital își extind oferta de ETF-uri la Bursa de Valori din Budapesta și oferă astfel investitorilor ...
InterCapital Securities, parte a InterCapital Group, cel mai mare broker și market maker din Croația și Slovenia și membru ...
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Sectorul luxului sub presiunea factorilor geopolitici și a noilor obiceiuri de consum
Pentru industria luxului, anul 2026 se anunță a fi unul plin de provocări, pe fondul schimbării obiceiurilor de consum, ...
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – la 35%
VIDEO Metroul de Otopeni. Lucrările la secțiunea sudică au ajuns luna trecută la 71%, iar la secțiunea nordică – ...
Metrorex prezintă marți stadiul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou din luna iunie. Astfel, pe secțiunea sudică 1 Mai ...