Test de piață dezamăgitor pentru interconectorul de gaze Grecia-Buglaria (IGB), dar planurile de extindere a capacității se mențin

Rezultatele nefavorabile recente ale unui test de piață obligatoriu organizat de ICGB, consorțiul greco-bulgar care operează  IGB, nu au descurajat consorțiul să anunțe planuri de a continua cu o creștere a capacității de la 3 la 5 miliarde de metri cubi pe an, potrivit presei din Grecia.
Mihai Nicuţ - S, 10 aug. 2024, 08:19
Test de piață dezamăgitor pentru interconectorul de gaze Grecia-Buglaria (IGB), dar planurile de extindere a capacității se mențin

„Credem că există un interes național și internațional puternic și, prin urmare, compania rămâne pe deplin dedicată obiectivului”, a declarat un oficial de rang înalt al consorțiului pentru SP Global.

În faza neangajantă a testului de piață, jucătorii și-au exprimat interesul pentru o capacitate anuală de 4 miliarde de metri cubi pentru următorii ani. Cu toate acestea, acest interes nu a fost transferat în testul de piață cu oferte angajante din acest an.

Oficialii proiectului au subliniat că IGB este strâns legat de viitorul terminal LNG Alexandroupolis, din nord-estul Greciei, menționând că conducta greco-bulgară își poate crește capacitatea doar odată ce unitatea flotantă de regazeificare (FSRU) este operațional comercial. Or, lansarea comercială a terminalului LNG din Alexandroupolis a fost reprogramată pentru octombrie, ca urmare a întârzierilor cauzate de probleme tehnice, care ar fi acum rezolvate.

De asemenea, cosorțiul a vorbit despre un potențial sprijin financiar al SUA pentru Coridorul Vertical, prevăzut pentru conectarea sistemelor de gaze din Grecia și țările din Europa de Est, în urma eșecului recent al testelor obligatorii de piață de a atrage companii interesate să transporte gaze pe aici.

 

Te-ar mai putea interesa și
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a provocat oprirea unei mici centrale electrice din Marea Britanie
Un atac cibernetic a închis luna trecută o mică centrală electrică din Marea Britanie, în urma avertismentelor privind un tipar de activităţi perturbatoare desfăşurate de actori statali şi......
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Ungaria reia, gradual, producţia la centrala nucleară de la Paks
Centrala nucleară de la Paks, singura din Ungaria, care acoperă, la capacitate maximă, 40% din generarea de energie electrică ...
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Nişte alegeri ar fi „un tsunami” care ar „fractura Ucraina”, declară Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat că alegeri în timp de război ar fi un pericol pentru ţară după ...
Debitul Dunării va creşte în zilele următoare până 1.550 mc/s,dar se menţine sub media lunii august
Debitul Dunării va creşte în zilele următoare până 1.550 mc/s,dar se menţine sub media lunii august
Debitul Dunării la intrarea în ţară, secţiunea Baziaş, va creşte spre sfârşitul săptămânii viitoare până la ...