Ryanair crește cu peste 20% în România și vrea să se extindă, dar spune că aeroporturile au costuri competitive

Gigantul low-cost Ryanair, prezent cu zboruri de la București de zece ani, a anunțat că a transportat în acest timp 15 milioane de pasageri de pe aeroportul din Otopeni. Compania are capacitatea de a se extinde și mai mult, însă spun că taxele aeroporturilor sunt mari.
Andrada Ghira - lun, 12 aug. 2024, 14:01
Ryanair crește cu peste 20% în România și vrea să se extindă, dar spune că aeroporturile au costuri competitive

Ryanair operează vara acesta cel mai mare program de vară de pe aeroportul Henri Coandă, cu 370 de zboruri săptămânale către 35 de destinații, inclusiv trei care sunt noi, spre Leeds, Malaga și Skyathos.

„În timp ce alți transportatori reduc capacitatea, Ryanair continuă să crească în România cu peste 20% în acest an. Ryanair are resursele pentru a se extinde și mai mult în România, sub rezerva costurilor competitive pe aeroporturile din România. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu partenerii noștri aeroportuari pentru a continua să oferim României mai multă creștere la tarife mici în următorii ani”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

Ryanair, supărată pe taxele de aeroport

Compania aeriană oferă zboruri de pe aeroporturile Henri Coandă din București, dar și de pe cele din Iași și Cluj-Napoca.

În primăvara acestui an, gigantul low-cost s-a arătat supărat de creșterea taxelor de aeroport cu 25% la Iași și amenința cu plecarea.

În anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2024, compania a transportat un număr record de pasageri de 184 milioane, iar pentru acest exercițiu financiar speră să transporte între 198 și 200 de milioane de pasageri.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...