Centrala nucleară de la Zaporojie ar putea avea nevoie de o înlocuire a unui turn de răcire după incendiul de duminică, spune şeful Rosatom

Şeful companiei ruse de energie nucleară Rosatom a declarat luni că unul dintre turnurile de răcire ale centralei nucleare de la Zaporojie ar putea necesita înlocuirea în urma incendiului declanşat duminică seară, relatează agenţiile ruse de ştiri RIA şi Interfax, preluate de Reuters.
AGERPRES - lun, 12 aug. 2024, 15:23
Centrala nucleară de la Zaporojie ar putea avea nevoie de o înlocuire a unui turn de răcire după incendiul de duminică, spune şeful Rosatom

Şeful Rosatom, Aleksei Lihacev, a declarat că incendiul a durat circa trei ore şi că a provocat „pagube foarte serioase” la turnurile de răcire.

El a afirmat, fără a furniza probe în acest sens, că incendiul a fost provocat de două lovituri ale dronelor ucrainene. Este neclar dacă pagubele sunt remediabile sau dacă unul dintre turnuri ar putea necesita înlocuirea, a adăugat Lihacev, potrivit Interfax.

Compania ucraineană de energie atomică Energoatom a precizat într-un comunicat că unul dintre turnurile de răcire şi alte echipamente au fost avariate.

Într-un comunicat, Asociaţia Internaţională pentru Energie Atomică cere „acces imediat” la zona afectată „pentru a evalua pagubele” şi „a stabili cauza posibilă a acestui eveniment”.

Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, a făcut apel, în plus, la „încetarea” unor astfel de „atacuri iresponsabile care (…) sporesc pericolul unui accident nuclear”.

„Orice incendiu în sit sau în împrejurimi implică riscul unei propagări la instalaţiile esenţiale pentru securitate”, a reamintit el.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a provocat incendiul, despre care susţine că a fost vizibil din oraşul Nikopol, controlat de Kiev. Incendiul s-a declanşat duminică, în jurul orei locale 20.00. AIEA susţine că nu există un impact asupra siguranţei nucleare a centralei de la Zaporojie.

Energoatom afirmă că o „neglijenţă” rusă sau o incendiere ar fi putut declanşa incendiul. Fără a furniza dovezi, Ucraina susţine că Rusia utilizează turnurile de răcire pentru a depozita echipament militar şi explozibili.

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a MAE rus a acuzat Kievul că încearcă în mod deliberat să distrugă centrala pentru a provoca „teroare nucleară”.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ASF
Modelul Electrica – Listarea companiei rămâne un exemplu pentru cum bursa poate ajuta economia reală, spune şeful ...
Listarea companiei Electrica rămâne un exemplu despre ce poate însemna o piaţă de capital funcţională pentru economia reală şi când statul, piaţa şi reglementatorii lucrează în aceeaşi......
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Rusia anunţă că a doborât peste 500 de drone ucrainene în timpul nopţii
Apărarea antiaeriană rusească a doborât 519 drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni deasupra a aproximativ ...
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă de aceeaşi perioadă din 2025 (ANAT/BIBI Touroperator)
Vouchere de vacanţă 2026 – Decontările au scăzut puternic în primele cinci luni ale anului. Minus 61,5% faţă ...
Decontările voucherelor de vacanţă au scăzut cu 61,5% în primele cinci luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă ...
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie ...