Bucureşti şi jumătate din ţară intră „pe fierbere”. Unde va fi Cod Portocaliu şi Cod galben în următoarele zile

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis noi atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de vreme deosebit de caldă, valabile până joi în jumătate din ţară, inclusiv în Municipiul Bucureşti.
AGERPRES - mar, 13 aug. 2024, 11:10
Bucureşti şi jumătate din ţară intră

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, va fi Cod galben de caniculă şi disconfort termic în judeţe din Crişana, sud-vestul Transilvaniei, nord-estul Munteniei şi din sud-vestul Dobrogei. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime se vor încadra între 35 şi 38 de grade, în timp ce, local, minimele nu vor coborî sub 20 de grade.

 

13 august

 

14 august

 

15 august

Tot marţi, un Cod portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă şi disconfort termic accentuat vizează zone din Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. Se vor înregistra maxime de 39 – 40 de grade, iar minimele vor fi de 21 – 22 de grade, izolat de până la 24 de grade în sudul Banatului.

Prognoza de specialitate arată că, miercuri, 14 august, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de căldură, valabilă pentru nordul Crişanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei, vestul, centrul şi sudul Munteniei. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi şi temperaturile maxime vor fi în general de 35 – 37 de grade, iar minimele de 20 de grade.

În aceeaşi zi, un Cod portocaliu de caniculă va acoperi judeţe din Banat, sudul Crişanei, sudul şi sud-vestul Olteniei, precum şi din sud-vestul Munteniei. În aceste zone, maximele termice vor ajunge la 40 de grade, în timp ce minimele vor fi de 21 – 22 de grade, izolat de până la 24 – 25 de grade în Dealurile de Vest.

Conform ANM, joi, 15 august, o atenţionare Cod galben de vreme deosebit de caldă va afecta zone din Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Munteniei, şi din nordul Olteniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 şi 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade şi vor caracteriza o noapte tropicală.

De asemenea, în Banat, sudul şi sud-vestul Olteniei, precum şi în sud-vestul Munteniei va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat. ITU va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, valorile maxime de temperatură vor fi de 38 – 39 de grade, iar minimele de 21 – 22 de grade, izolat de până la 25 de grade în Dealurile de Vest.

Meteorologii precizează că, în zilele următoare, canicula va persista în vest, sud şi pe arii restrânse în centru şi est, unde şi disconfortul termic va fi ridicat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această achiziție face parte dintr-un plan de investiții de 15 milioane de euro......
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 – Pactul Naţional pentru Agricultură şi Dezvoltare Durabilă (PNADD)
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie. 84 de miliarde de euro ajung la scadenţă în 2027-2030 ...
România nu-şi mai poate permite finanţarea consumului pe datorie, în condiţiile în care aproximativ 83,9 miliarde de ...