Polonia neagă orice implicare în sabotarea gazoductului rus Nord Stream

Vicepremierul polonez Krzysztof Gawkowski a negat vineri orice implicare a ţării sale în sabotarea, în septembrie 2022, a gazoductelor ruse Nord Stream ce traversează Marea Baltică, informează AFP.
AGERPRES - vin, 16 aug. 2024, 15:30
Polonia neagă orice implicare în sabotarea gazoductului rus Nord Stream

„Polonia nu a participat în niciun fel. Trebuie spus că aceasta este o minciună”, a declarat Krzysztof Gawkowski pentru postul de televiziune Polsat News.

Declaraţiile sale au loc după ce August Hanning, fostul director, între 1998 şi 2005, al serviciului german de informaţii BND, care a acuzat Polonia că a cooperat în acest caz cu Ucraina.

„Este evident că o echipă ucraineană a fost cea care a condus atacul. Şi acest lucru a fost posibil doar cu un sprijin logistic important din partea Poloniei”, a dat asigurări joi Hanning într-un interviu acordat cotidianului Die Welt.

„Cred că au existat acorduri între preşedinţii (ucrainean Volodimir) Zelenski şi (polonez Andrzej) Duda pentru a se organiza acest atac”, a adăugat el.

Potrivit acestuia, guvernul german ar trebui să ceară despăgubiri Kievului şi Varşoviei.

Gawkowski a respins cu fermitate aceste acuzaţii.

„Cred că este vorba despre o dezinformare rusă care rezonează prin cuvintele politicienilor germani sau ale membrilor administraţiei de stat din Germania”, a spus vicepremierul polonez.

„Fie ei acţionează sub influenţa” Moscovei, „fie sunt conştienţi de faptul că acest lucru duce la divergenţe în cadrul ţărilor membre NATO”, a spus ministrul polonez, arătând spre Rusia ca un posibil autor al sabotajului.

„Sunt convins că nu există nicio dovadă a participării Poloniei la sabotarea Nord Stream”, a mai spus Gawkowski.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...