Israel-Hamas: SUA prezintă o nouă propunere de armistiţiu

Discuţiile privind o încetare a focului şi eliberarea ostaticilor israelieni deţinuţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza urmează să fie reluate săptămâna viitoare la Cairo în jurul unei noi propuneri americane, potrivit unei declaraţii comune emise vineri de SUA, Qatar şi Egipt, principalii mediatori între Israel şi Hamas, deşi gruparea palestiniană a transmis că respinge iniţiativa Washingtonului, relatează AFP.
AGERPRES - vin, 16 aug. 2024, 19:48
Israel-Hamas: SUA prezintă o nouă propunere de armistiţiu

Aceste trei ţări mediatoare consideră că cele două zile de negocieri care s-au încheiat vineri la Doha au fost „constructive” şi s-au desfăşurat într-o „atmosferă pozitivă”, scrie Agerpres.

Washingtonul a prezentat la aceste negocieri o nouă propunere de compromis, susţinută de Egipt şi Qatar, pentru a „umple lacunele rămase” în ce priveşte „implementarea” unui acord de către Israel şi mişcarea palestiniană Hamas, potrivit unui comunicat de presă emis de Casa Albă.

Această propunere americană are la bază o foaie de parcurs prezentată de preşedintele american Joe Biden la sfârşitul lunii mai şi care prevede mai multe etape pentru încetarea ostilităţilor şi eliberarea ostaticilor răpiţi în timpul atacului Hamas din 7 octombrie în sudul Israelului.

„Oficiali de rang înalt din guvernele noastre urmează să se întâlnească la Cairo înainte de sfârşitul săptămânii viitoare cu scopul de a ajunge la un acord”, se arată în comunicat. „Acum este deschisă calea pentru un astfel de rezultat, pentru a salva vieţi, pentru a ajuta populaţia din Gaza şi a reduce tensiunile regionale”, cred cele trei ţări mediatoare.

În replică, Hamas a respins „noile condiţii” israeliene cuprinse în noua propunere, au declarat vineri pentru AFP doi reprezentanţi ai grupării palestiniene.

Conform acestora, noile condiţii includ menţinerea forţelor israeliene în Fâşia Gaza de-a lungul graniţei cu Egiptul. „Nu vom accepta nimic mai puţin decât o încetare completă a focului, o retragere totală a trupelor israeliene din Fâşia Gaza şi întoarcerea persoanelor strămutate, precum şi un acord în care ostaticii să fie schimbaţi cu prizonieri” palestinieni deţinuţi în Israel, a indicat unul dintre aceşti reprezentanţi ai Hamas.

Războiul care a urmat incursiunii Hamas din 7 octombrie, soldată cu circa 1.200 de morţi în Israel, a condus la o situaţie umanitară dezastruoasă pentru aproape toţi cei aproximativ 2,4 milioane de palestinieni din Fâşia Gaza, care suferă din cauza penuriei de alimente, în timp ce bombardamentele şi ofensiva armatei israeliene au provocat aproape 40.000 de morţi palestinieni, majoritatea civili.

Dintre cei 251 de ostatici capturaţi de Hamas pe 7 octombrie, 111 încă se află în Fâşia Gaza, dar 39 dintre ei sunt decedaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...