China „insistă” pe relaţia cu Rusia. Vizită a premierului Li Qiang în Federaţia Rusă şi Belarus

Premierul chinez Li Qiang va vizita Rusia şi Belarus săptămâna aceasta, a transmis luni Ministerul de Externe de la Beijing, conform AFP.
AGERPRES - lun, 19 aug. 2024, 13:46
China

În timpul vizitei, care va avea loc de marţi până vineri, Li Qiang va participa la „cea de-a 29-a întâlnire între şefii de guvern chinez şi rus”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Vizita are loc pe fondul unei cooperări economice şi diplomatice sporite între Beijing şi Moscova, scrie Agerpres.

Parteneriatul strategic dintre cele două ţări s-a aprofundat şi mai mult de la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe care China nu a condamnat-o niciodată.

Beijingul se prezintă ca o parte neutră în acest conflict şi pretinde că nu va livra arme niciunei părţi. Dar americanii şi europenii acuză în mod regulat China că oferă Rusiei, care este ţinta unor sancţiuni occidentale majore, sprijin economic crucial în efortul său de război.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a vizitat China de două ori anul trecut, promiţând în decembrie că va fi „un partener de încredere pentru China”.

Belarus depinde în mare măsură de sprijinul politic şi financiar din partea Rusiei, iar teritoriul său a fost utilizat pe scară largă pentru manevrele ruseşti împotriva Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022.

În iulie, Belarus a devenit membru al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), un grup în creştere rapidă care include China, India, Rusia şi ţările din Asia Centrală, cu ambiţia de a fi o contrapondere pentru Occident.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...