Am terminat-o cu ruşii. Gazul de import nu mai contează în consum

Structura amestecului de gaze de consum, pentru aprilie, arată o diminuare drastică a importurilor. Coşul de consum aprobat de ANRE arată 98% – 2%, amestec pentru populaţie, şi 96% – 4%, amestec pentru fabrici. Practic, nu se mai importă mai nimic, România bazându-se aproape în totalitate pe resursele de gaz interne.

Coşul de gaze, luna trecuta, avea o structură de 95%-5%, local-import, pentru gospodării, şi circa 80%-20%(90% – 10%, în sezonul cald), pentru fabrici.

Acest trend de reducere a importurilor de gau rusesc a fost instituit în criză. Astfel, dacă înainte de 2008 consumam şase miliarde de metri cubi de gaze din import, dintr-un consum anual de 18 miliarde, anul trecut s-a ajuns ca importurile să nu mai fie decât de circa 1 miliard de metri cubi, pentru care am plătit o factură de 400 de milioane de euro. Cu peste 1,1 miliarde de euro mai puţin decât în 2012.

Scăderea masivă a importurilor s-a făcut atât din cauza scăderii consumului, mai mulţi consumatori industriali reducându-şi activitatea, dar şi din cauză că gazul ruşilor este scump, aproape de două ori mai scump decât cel de producţia locală.

În acelaşi timp însă, rezervele interne sunt limitate la 15 ani şi, în condiţiile în care noi rezerve nu vor intra în exploatare sau nu se găsesc alte surse de provenienţă a gazului, este posibil să ne întoarcem la ruşi pentru această resursă. 

România are acum un consum anual de 10-11 miliarde de metri cubi, mare parte asigurat de producătorii Romgaz şi Petrom. Până în 2018, trebuie liberalizată piaţa gazului pentru populaţie. Pentru cosnumatorii industriali, acest lucru se va întâmpla până la sfârşitul acestui an.