Burduja: Am semnat trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, care vor aduce schimbări tangibile

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat luni trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, pentru proiecte ce vizează dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum.
AGERPRES - lun, 26 aug. 2024, 16:18
Burduja: Am semnat trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, care vor aduce schimbări tangibile

„Astăzi am semnat trei contracte de finanţare prin Fondul pentru Modernizare, care vor aduce schimbări tangibile. Aceste proiecte sunt menite să dezvolte capacităţi de producere a energiei din surse regenerabile pentru autoconsum. Beneficiarii acestor finanţări sunt Universitatea Politehnica Bucureşti, Oraşul Dărmăneşti din judeţul Bacău şi Comuna Dumbrăviţa din judeţul Timiş”, a anunţat ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, UPB a semnat unul dintre cele mai mari contracte de până acum, cu o putere instalată totală de 7,04 MW, iar Oraşul Dărmăneşti şi Comuna Dumbrăviţa au în plan proiecte similare, cu o putere instalată totală de 0,39 MW şi, respectiv, 0,399 MW, ceea ce reprezintă aproape 70% din consumul propriu (iluminat public, utilităţi la Primărie, şcoală, dispensare etc.).

Valoarea totală a proiectelor depăşeşte 35 de milioane de lei, aproape întreaga sumă provenind din Fondul pentru Modernizare, scrie Agerpres.

„Acest sprijin financiar reflectă angajamentul nostru de a susţine reducerea costurilor cu energia pentru entităţile publice şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Instalarea unei capacităţi totale de 7,829 MW va avea un impact semnificativ asupra acestor comunităţi şi instituţii. Aceste proiecte vor reduce costurile pentru beneficiari, vor îmbunătăţi calitatea vieţii pentru comunităţile locale şi vor creşte eficienţa energetică în instituţii. Beneficiarii finali ai acestor proiecte sunt, întotdeauna, cetăţenii. Ei vor simţi direct efectele pozitive ale acestor investiţii, de la facturi mai mici la electricitate, la un mediu mai curat şi mai sănătos”, a scris Sebastian Burduja pe reţeaua de socializare.

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...