Record în București și Ilfov. Una din trei locuințe e protejată financiar. Cum scapi de cheltuieli de mii de euro cu asigurări de 10 euro pe lună

Regiunea București-Ilfov se afla pe primul loc în clasamentul regiunilor cu cele mai multe locuințe protejate printr-o asigurare facultativă la finalul anului trecut. Astfel, 29% din locuințele din aceste zone dețineau și o asigurare facultativă, pe lângă cea obligatorie, anunță Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).
Economica.net - J, 29 aug. 2024, 11:26
Record în București și Ilfov. Una din trei locuințe e protejată financiar. Cum scapi de cheltuieli de mii de euro cu asigurări de 10 euro pe lună

Pe locul secund în acest top se află Regiunea Vest, cu un grad de cuprindere în asigurarea facultativă de 20%, urmată de Regiunile Centru (18%), Nord-Vest (17%), Sud-Est (14%), Nord-Est (12%), Sud (12%) și Sud-Vest (10%.)

Deși aflată pe ultimul loc în clasamentul celor mai asigurate regiuni, în mod paradoxal – în Regiunea Sud-Vest a fost înregistrată o creștere importantă a despăgubirilor acordate în baza asigurărilor facultative pentru locuințe. Astfel, în această zonă, despăgubirile primite de proprietarii de locuințe s-au dublat, înregistrându-se o creștere de 114% față de anul 2022.

“Cutremurele, incendiile, inundațiile și furtunile sunt doar câteva dintre riscurile care probabil că i-au făcut pe români să se îndrepte, chiar dacă cu pași timizi, către protejarea locuințelor lor. Creșterea despăgubirilor plătite de companiile de asigurări ne arată în mod constant cât de expuși suntem riscurilor și cât de mult contează să fim asigurați”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

La nivelul întregii țări, doar 17% dintre locuințe sunt protejate împotriva riscurilor și situațiilor dificile printr-o asigurare facultativă. Practic, în continuare, 4 din 5 locuințe rămân vulnerabile în fața dezastrelor naturale, incendiilor, exploziilor, furtunilor, dar și a altor situații imprevizibile care pot afecta bugetul unei familii.

“În contextul în care despăgubirile achitate în baza asigurărilor facultative de locuințe ca urmare a producerii incendiilor, furtunilor și inundațiilor au crescut semnificativ, unele chiar dublându-se, nevoia de asigurare devine cu atât mai mare. Soluția constă în încheierea unei asigurări care să corespundă specificului locuinței si nevoilor noastre”, a precizat Alina BĂRBULESCU, Specialist Asigurări Bunuri & Proprietăți în cadrul UNSAR.

În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuințe care sunt deja protejate printr-o poliță obligatorie PAD. Polițele facultative oferă un nivel de protecție extins, la valoarea reală a clădirii și/sau a bunurilor deținute, putând acoperi o serie de fenomene naturale, dar și alte tipuri de riscuri precum: cutremure, inundații, alunecări de teren, incendii, explozii, căderi de corpuri, inundații produse de avarii ale instalațiilor de apă-canal, climatizare, termoficare, defecțiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice etc.

De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin adăugarea de clauze speciale dedicate, în funcție de specificul fiecărei locuințe și de nevoile individuale ale clienților. De exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor, avariile panourilor fotovoltaice sau chiar se pot oferi soluții în cazul unor urgențe – prin intervenția unor specialiști atunci când situația o impune (avarii instalații de apă/gaze/încălzire, pene de curent, avarii ale acoperișului, sistemelor/elementelor de acces în locuință etc.).

Citește AICI cum scapi de cheltuieli potențiale de mii de euro cu loocuința, pentru doar 10-20 de euro le lună

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...