China susţine că a avertizat SUA împotriva oricărei „complicităţi militare” cu Taiwanul

Generalul chinez Zhang Youxia, vicepreşedinte al Comisiei militare centrale, a cerut joi Washingtonului să înceteze orice "complicitate militară" cu Taiwanul, în timp ce emisarul preşedintelui american Joe Biden, Jake Sullivan, a reiterat importanţa stabilităţii în strâmtoarea Taiwan, cu prilejul unei întâlniri între cei doi care reprezintă o raritate, au relatat cele două părţi, potrivit AFP.
AGERPRES - J, 29 aug. 2024, 11:35
China susţine că a avertizat SUA împotriva oricărei

Jake Sullivan, care efectuează de marţi o vizită în China, este primul consilier pentru securitate naţională al Casei Albe care se deplasează în această ţară din 2016.

Această vizită intervine pe fondul tensiunilor între China şi aliaţii-cheie ai Washingtonului în Asia – Japonia, Filipine şi Taiwan.

Jake Sullivan s-a întâlnit joi, la Beijing, cu generalul chinez Zhang Youxia.

Potrivit unui comunicat al Casei Albe, emisarul preşedintelui american Joe Biden a subliniat importanţa „stabilităţii” în strâmtoarea Taiwan, care separă insula de China continentală.

În plus, el a insistat asupra importanţei „libertăţii de navigaţie” în Marea Chinei de Sud, teatru al unor incidente între Beijing şi Manila.

Zhang Youxia, în schimb, a avertizat că statutul insulei autonome Taiwan reprezintă „prima linie roşie care nu poate fi încălcată în ceea ce priveşte relaţiile sino-americane”.

„China a fost mereu angajată în menţinerea păcii şi stabilităţii în strâmtoarea Taiwan”, a declarat el, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării chinez.

Însă „independenţa Taiwanului” este „incompatibilă” cu „pacea şi stabilitatea” în strâmtoare, a spus generalul chinez.

„China cere SUA să pună capăt oricărei complicităţi militare cu Taiwanul, să înceteze să înarmeze Taiwanul şi să nu mai difuzeze ştiri false privind Taiwanul”, a declarat Zhang Youxia, potrivit comunicatului ministerului chinez.

China, care consideră Taiwan parte a teritoriului său, acuză cu regularitate SUA, principalul furnizor de arme al insulei, că susţine tacit curentul proindependenţă. Beijingul nu exclude opţiunea militară pentru a obţine într-o zi revenirea Taiwanului sub tutela sa.

Japonia, semnatară a unui tratat de securitate cu SUA, a ridicat luni de la sol avioane de vânătoare după incursiunea fără precedent a unui aparat militar chinez în spaţiul său aerian.

La rândul lor, Filipine, legate de SUA printr-un tratat de apărare reciprocă, a acuzat marţi China că este „cel mai mare perturbator” al păcii în regiune, după o serie de incidente în Marea Chinei de Sud cu nave chineze.

Miercuri, Beijingul a avertizat Washingtonul împotriva oricărei susţineri pentru Filipine în Marea Chinei de Sud, în contextul în care SUA şi-a reafirmat angajamentul să-şi apere aliaţii din regiune.

„SUA nu trebuie să folosească tratatele bilaterale drept pretext pentru a submina suveranitatea şi integritatea teritorială a Chinei”, a avertizat miercuri şeful diplomaţiei chineze Wang Yi, citat de televiziunea de stat CCTV.

În pofida unei relaţii bilaterale tensionate, China şi SUA menţin dialogul.

Cele două ţări au început, potrivit Casei Albe, să pregătească o posibilă discuţie telefonică între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping „în următoarele săptămâni”.

Te-ar mai putea interesa și
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bătălie în justiție între bursele din România. BRM a dat în judecată conducerea BVB
Bursa de Valori București S.A. informează investitorii că, potrivit informațiilor disponibile pe portalul instant de judecată portal.just.ro, la dată de 29.05.2026 a fost înregistrat pe rolul......
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului magistratului
Parchetul General respinge categoric proiectul de lege de salarizare a bugetarilor, care ar aduce atingere în mod grav statutului ...
Ministerul Public a transmis, marţi, Ministerului Justiţiei un punct de vedere privind proiectul de lege privind salarizarea ...
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a amânat mult timp acest moment
Trump a semnat în sfârșit ordinul de reglementare a inteligenței artificiale în SUA. De ce președintele american a ...
Preşedintele american Donald Trump a semnat marţi un ordin executiv mult aşteptat, care stabileşte un cadru pentru inteligenţa ...
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Companiile de asigurări din România au plătit 81 de milioane de lei în 2025 în baza polițelor de călătorie
Asigurătorii din România au plătit anul trecut în baza polițelor de călătorie despăgubiri de peste 81 de milioane ...