Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale. Costul orar al forței de muncă a crescut cu 15% în al doilea trimestru al anului față de anul trecut

În al doilea trimestru al anului, costul orar al forței de muncă în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare a crescut cu 6,79% față de primul trimestru. Față de perioada similară a anului trecut, creșterea a fost de 15%.
Alina Stanciu - mar, 03 sept. 2024, 10:30
Domeniile cu cele mai mari creșteri salariale. Costul orar al forței de muncă a crescut cu 15% în al doilea trimestru al anului față de anul trecut

Costul orar al forței de muncă a crescut în al doilea trimestru al anului față de primul trimestru în toate activitățile economice, potrivit datelor Institutului Național de Statistică ( INS). Cele mai semnificative creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (19,72%), industria extractivă (17,62%), respectiv în intermedieri financiare şi asigurări (14,08%).

Față de perioada analizată, cele mai mici creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au observat în hoteluri și restaurante (1,54%), respectiv în tranzacții imobiliare (3,82%).

Comparativ cu trimestrul anterior, componenta cheltuielilor salariale cu forța de muncă a crescut cu 6,8%, iar cea a cheltuielilor non-salariale cu 6,51%.

Cât despre evoluția față de acelaşi trimestru al anului precedent, costul orar al forţei de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut, la fel,  în toate activitățile economice, rata de creștere fiind de 15%.

Cele mai semnificative majorări  ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în învățământ (22,42%), hoteluri şi restaurante (21,67%), respectiv în alte activităţi de servicii (20,41%).

Comparativ cu trimestrul doi al anului trecut, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cel mai puțin în activități de servicii administrative și activități de servicii suport (8,98%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (9,44%), respectiv în activități de spectacole, culturale și recreative (9,96%).

Față de același trimestru al anului precedent, componenta cheltuielilor salariale cu forța de muncă a crescut cu 15,03%, iar componenta cheltuielilor non-salariale cu 14,51%.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Atac cibernetic la Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi
Atac cibernetic la Ahold Delhaize, proprietarul lanțurilor Mega Image și Profi
Ahold Delhaize, grupul care operează lanțurile Mega Image și Profi din România, a fost nevoit să treacă în offline o parte dintre sistemele sale informatice pentru a se proteja de efectele......
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie
Criză la o mare fabrică românească. Sindicatul IAR Ghimbav protestează împotriva creşterii de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
Sindicatul IAR Ghimbav protesteză, luni, în semn de nemulţumire faţă de creşterea de peste patru ori a indemnizaţiilor ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de la Glina la Afumați
VIDEO Autostrada Bucureștiului: A fost deschis pasajul DN3 peste A0. Săptămâna viitoare urmează cei 13 kilometri de ...
Pasajul DN3 peste A0 a fost dat în trafic, anunță luni dimineața secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu. ...
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Trei şocuri care au pus planeta pe roşu – Prognozele FMI vor fi anunţate la reuniunea de la Bangkok
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din întreaga lume se reunesc săptămâna aceasta la Bangkok, ...