Noua ieftinire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina

Petrom a ieftinit în această dimineață benzina vândută în stațiile proprii și a menținut prrețul motorinei, așa că diferența de preț dintre cei doi carburanți crește.
Mihai Nicuţ - lun, 09 sept. 2024, 08:52
Noua ieftinire a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina

Stația Petrom – liderul pieței de distribuție a carburanților auto din România – de pe strada Brașov din București, monitorizată de noi, afișează azi, 9 septembrie, un preț al benzinei standard de 7 lei pe litru și un preț al motorinei standard de 7,09 lei pe litru.

Așadar, față de de ziua precedentă, Petrom a scăzut prețul benzinei cu patru bani pe litru, dar a menținut prețul motorinei, ceea ce adâncește diferența de preț dintre cei doi carburanți – benzina începe să fie semnificativ mai ieftină decât motorina în condițiile în care în acest an am avut o situație atică pieței noastre, cu benzină mai scumpă decât motorina.

Este a patra ieftinire consecutivă a carburanților operată în luna septembrie. Precedenta a avut loc cu trei zile în urmă, la 6 septembrie, atunci când  Petrom a scăzut prețul benzinei și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Cu o zi înainte, Petrom a scăzut prețul benzinei cu opt bani pe litru – o ieftinire mai consistentă decât cele pe care le operează în mod obișnuit compania – și pe cel al motorinei cu patru bani pe litru. Mai devreme, Petrom scăzuse prețul benzinei cu 4 bani pe litru și l-a menținut pe cel al motorinei. Asta după ce, în august, au fost operate zece mișcări de preț la pompă.

Prețurile petrolului brut au început săptămâna cu creșteri, în codițiile în care comercianții au luat o pauză după ultimele vânzari și posibil în urma ultimelor date din Golful Mexic, care indică posibilitatea formării unui uragan care să ajunhă ajunge la țărm. În Asia, petrolul Brent a crescut cu peste 1% față de închiderea de vinerea trecută, iar West Texas Intermediate a crescut cu aproximativ 1,30% față de săptămâna trecută. Prețurile au pierdut aproximativ 10% săptămâna trecută, într-o depreciere pe care Bloomberg a numit-o „brutală”, în urma cărora prețurile au scăzut la cel mai mic nivel al ultimelor 11 luni.

La mometntul redactării acestei știri, prețul țițeiului Brent, de referință pentru Europa, era de doar 71,9 dolari pe baril, iar prețul benchmark-ului american WTI de 68,5 dolari pe baril.

Cererea de carburanți a crescut în România cu 5% în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, poitrivit estimărilor Petrom.

Petrom este lider pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul din România, cu o rețea de 555 de stații de distribuție, dintre care 393 Petrom și 162 OMV.

Te-ar mai putea interesa și
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile de acum la apartamente în București. Unde sunt cele mai ieftine
Prețurile locuințelor din București continuă trendul ascendent și în luna în februarie 2026. În majoritatea zonelor analizate, pe baza datelor portalului Anunțul.ro, s-au înregistrat......
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Trump spune că războiul din Iran va dura patru-cinci săptămâni, dar ar putea să dureze și mai mult de atât
Statele Unite continuă să desfăşoare operaţiuni militare de amploare în Iran, a declarat luni preşedintele Donald ...
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini care n-a mai fost scris de grupuri de interese
Diana Buzoianu: Pentru prima dată, la Ministerul Mediului şi la ANAR s-au făcut licitaţii publice pe un caiet de sarcini ...
Aproape 90 de construcţii ilegale au fost dărâmate pe plajele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Tuzla şi Mangalia, a declarat, ...
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 157 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...