Comisia Europeană solicită unui număr de 17 state membre UE aflate în întârziere să îi trimită planurile climatice actualizate

Comisia Europeană le-a cerut miercuri guvernelor statelor membre ale UE care nu i-au trimis încă versiunea finală a planurilor lor energetice şi climatice să facă acest lucru cât mai curând posibil, insistând că aceste planuri reprezintă un "pas cheie" în obiectivul blocului comunitar de a atinge ţinta reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră fixată pentru anul 2030, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 11 sept. 2024, 15:41
Comisia Europeană solicită unui număr de 17 state membre UE aflate în întârziere să îi trimită planurile climatice actualizate

Din cele 27 de state membre numai 10 au trimis Comisiei Europene aceste planuri, respectiv Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Olanda şi Suedia.

Prin urmare, „Comisia îndeamnă statele membre restante să transmită planurile lor fără întârziere pentru a permite o analiză rapidă şi cuprinzătoare la nivel european, constituind în acelaşi timp o platformă solidă pentru a aborda obstacolele, a dezbate cele mai bune practici şi a îmbunătăţi coordonarea regională şi pentru a permite implementare rapidă şi robustă a obiectivelor noastre pentru anul 2030”, se arată în raportul privind starea energiei prezentat de comisarul european responsabil cu acest portofoliu, Kadri Simson.

Cu acest prilej, Bruxellesul le reaminteşte guvernelor statelor membre că „trebuie să-şi intensifice eforturile pentru a garanta un nivel suficient de ambiţie şi pentru a se asigura că UE este pe drumul cel bun” în ce priveşte atingerea obiectivelor climatice.

Potrivit raportului prezentat, analiza proiectelor de planuri energetice şi climatice prezentate Bruxellesului până în prezent relevă o sporire a acestei ambiţii, dar care în opinia Comisiei Europene este încă „insuficientă pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030” faţă de nivelul anului 1990.

Concret, analiza efectuată de Comisia Europeană estimează că implementarea proiectelor primite ar conduce la o scădere a emisiilor de CO2 cu 51% până la sfârşitul acestui deceniu, aşadar cu patru procente mai puţin decât ar trebui.

De asemenea, mai avertizează raportul, „numai câteva state membre au inclus în proiectele lor de actualizare a planurilor acţiuni detaliate privind adaptarea la schimbările climatice în contextul rezilienţei sistemelor lor energetice”.

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), care va organiza următoarea sa conferinţă COP29 privind clima în Azerbaidjan în noiembrie, a insistat adesea asupra faptului că guvernele din întreaga lume trebuie să-şi îmbunătăţească planurile de combatere a schimbărilor climatice, întrucât previziunile actuale nu vor permite atingerea obiectivului ca la finalul acestui secol temperaturile să nu crească cu mai mult de 1,5 grade Celsius faţă de epoca preindustrială.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma totală
Ministerul Finanțelor a alocat banii pentru tratamente balneare pe 2026. Câte persoane vor putea beneficia și cât e suma ...
Ministerul Finanțelor a avizat peste 410 milioane de lei pentru bilete de tratament balnear. Vor beneficia de facilități aproape 60.000 de persoane. ...
Amesto Global intră pe piața din România, prin achiziția companiei de contabilitate Ensight Finance
Amesto Global intră pe piața din România, prin achiziția companiei de contabilitate Ensight Finance
Amesto Global, companie internațională de servicii corporative deținută în sistem de parteneriat, intră pe piața din ...
OSCAR Downstream a numit-o pe Silvia Ene în funcția de Chief Operating and Strategy Officer
OSCAR Downstream a numit-o pe Silvia Ene în funcția de Chief Operating and Strategy Officer
Compania OSCAR Downstream își consolidează echipa de leadership prin cooptarea Silviei Ene în rolul de Chief Operating ...
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea în considerare a unor dovezi relevante
Evaluarea legislației UE privind tutunul riscă să afecteze obiectivul unei Europe fără fumat până în 2040, prin neluarea ...
Uniunea Europeană riscă să rateze obiectivul unei generații fără fumat până în 2040 dacă decizia politică ajunge ...