Compania Distribuție Oltenia a inaugurat Staţia de Transformare 110/20 kV Prundu din judeţul Argeş

Distribuţie Oltenia a inaugurat miercuri Staţia de Transformare 110/20 kV Prundu din judeţul Argeş, în prezenţa ministrului Energiei, Sebastian Burduja, informează compania printr-un comunicat transmis către Agerpres.
AGERPRES - mie, 11 sept. 2024, 17:05
Compania Distribuție Oltenia a inaugurat Staţia de Transformare 110/20 kV Prundu din judeţul Argeş

Staţia Prundu alimentează partea de Sud-Est a Municipiului Piteşti, cu aproximativ 13.000 de locuri de consum (peste 25.000 de locuitori), dintre care la peste 10.000 de locuri de consum au fost montate contoare inteligente, astfel: peste 9.000 de contoare la locuri de consum casnic; peste 900 de contoare la locuri de consum non-casnic; 15 consumatori din categoria mari consumatori.

„Viziunea Distribuţie Oltenia este de a deveni o companie modernă şi flexibilă, capabilă să integreze tehnologii noi şi, în acelaşi timp, să servească cerinţelor consumatorilor. Avem, în acest moment, contractate prin programul ‘Fondul pentru Modernizare’ 20 de proiecte cu o valoare de 248,2 milioane euro. Şase dintre acestea au în vedere modernizarea unor staţii de transformare. Prin aceste proiecte suntem cu un pas mai aproape de digitalizarea companiei, unul dintre pilonii de bază ai strategiei Distribuţie Oltenia. Consumatorul este în centrul atenţiei activităţii noastre, iar investiţiile pe care le plănuim şi realizăm sunt menite să asigure servicii la standarde înalte de calitate”, a declarat Ondrej Safar, CEO Evryo, citat în comunicat.

Proiectul de modernizare a staţiei de transformare 110/20 kV Prundu face parte din strategia companiei Distribuţie Oltenia de a implementa un sistem avansat de management al distribuţiei energiei. Proiectul a presupus şi modernizarea mai multor posturi de transformare şi montarea de contoare inteligente la peste 10.000 de locuri de consum.

Modernizarea Staţiei de Transformare 110/20kV face parte din cele şapte proiecte finanţate din Fonduri Europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, axa 6.1/6. Acesta a fost depus spre aprobare în decembrie 2019 şi are o valoare de peste 77 de milioane de lei, din care 82% reprezintă valoarea fondurilor europene.

Potrivit sursei citate, modernizarea instalaţiilor va asigura creşterea gradului de continuitate şi siguranţă în distribuţia de energie pentru consumatorii casnici şi agenţii economici din aria de aplicare a proiectului, care include municipiul Piteşti, cartierele Prundu, Tudor Vladimirescu, Centru şi Craiovei. De asemenea, integrarea staţiei în sistemul ADMS (Sistem Avansat de Management al Distribuţiei) va minimiza durata întreruperilor şi va reduce costul de operare şi de mentenanţă prin monitorizare şi control centralizat. Alte beneficii vizează creşterea gradului de continuitate şi de siguranţă în funcţionare pentru cei aproximativ 11.000 de consumatori conectaţi la sistemul de măsurare inteligentă (SMI) şi reducerea consumului propriu tehnologic şi a consumului mediu anual de energie de la 1,48MWh/locuinţă în 2018 la 1,41MWh/locuinţă în 2027 pe parcursul perioadei de durabilitate a proiectului.

Prin strategia sa de dezvoltare, Distribuţie Oltenia îşi propune să îmbunătăţească nivelul de siguranţă în distribuţia de energie electrică şi să reducă pierderile de energie susţinând astfel tranziţia către o infrastructură energetică mai eficientă şi sustenabilă, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Facebook.com/distributieoltenia

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...