CFR SA: Investiţii în valoare de aproape 274 milioane lei pentru modernizarea a 7 poduri de cale ferată

 CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de reabilitare şi reconstrucţie a şapte poduri de cale ferată, situate pe linia CF Adjud - Siculeni, valoarea financiară totală estimată a contractelor fiind de 273,59 milioane lei fără TVA.
AGERPRES - J, 12 sept. 2024, 14:40
CFR SA: Investiţii în valoare de aproape 274 milioane lei pentru modernizarea a 7 poduri de cale ferată

Potrivit unui comunicat al companiei, remis joi AGERPRES, obiectivele sunt incluse în programul ”Lucrări de reabilitare poduri, podeţe şi tuneluri de cale ferată de pe raza SRCF Galaţi” – etapa a II-a, iar sursa de finanţare a lucrărilor este asigurată din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Transporturi (PT) 2021 – 2027.

Achiziţia publică este structurată în şapte loturi şi prevede proiectarea şi execuţia lucrărilor de reabilitare şi reconstrucţie a următoarelor poduri de cale ferată, situate pe linia CF Adjud – Siculeni: lotul 1 – pod CF situat între staţiile Căiuţi – Bîlca, la km 18+755 – reabilitare pod, cu tablier nou, metalic, de cale dublă, cu deschiderea de 11 metri şi reabilitarea terasamentului pe 60 metri de linie dublă; lotul 2 – pod CF situat între staţiile Borzeşti – Oneşti, la km 32+381 – reconstrucţie pod nou de cale dublă, cu deschiderea de 6 metri şi reabilitarea terasamentului pe 20 de metri de linie dublă; lotul 3 – pod CF situat între staţiile Oneşti – TG. Ocna, la km 38+530 – reconstrucţie pod nou de cale simplă, cu două deschideri de 50 de metri, respectiv 100 de metri şi reabilitarea terasamentului pe 1.260 metri linie simplă; lotul 4 – pod CF situat între staţiile TG. Ocna – Dofteana Bacău, la km 53+480 – reconstrucţie pod nou de cale simplă, cu patru deschideri de câte 34 de metri şi reabilitarea terasamentului CF pe 20 de metri linie simplă; lotul 5 – pod CF situat între staţiile Asău – Goioasa, la km 82+980 – reconstrucţie pod nou de cale ferată simplă, cu deschiderea de 43,40 metri şi reabilitarea terasamentului pe 400 metri de linie simplă; lotul 6 – pod CF situat între staţiile Palanca – Ghimeş, la km 105+929 – reconstrucţie pod nou de cale simplă, cu deschideri de 65 de metri, respectiv 70 de metri, cu calea în cuvă de beton şi reabilitarea terasamentului pe 20 de metri de linie simplă; lotul 7 – pod CF situat între staţiile Ghimeş – Bolovăniş, la km 110+461 – reconstrucţie pod nou de cale simplă, cu deschiderea de 12 metri şi reabilitarea terasamentului pe 20 de metri de linie simplă.

Obiectivele generale prevăzute în contractele de reabilitare şi reconstrucţie a celor şapte lucrări de artă vizează îmbunătăţirea siguranţei traficului feroviar, creşterea eficienţei activităţii de operare şi de întreţinere, eliminarea riscurilor sau restricţiilor asociate, cum ar fi: restricţii de viteză şi de tonaj, limitări de viteză şi de gabarit, riscuri de inundaţii etc., eliminarea şi reducerea costurilor generate de accidentele şi incidentele feroviare şi diminuarea efectelor adverse asupra mediului.

„Menţionăm faptul că durata de valabilitate a contractelor va fi cuprinsă între 78 luni şi 82 de luni de la semnare, pentru cele două etape – elaborare proiect tehnic şi execuţie lucrări, criteriul de atribuire fiind cel mai bun raport calitate – preţ. Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă şi documentaţiile de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, termenul limită pentru primirea ofertelor fiind 16 octombrie 2024 pentru toate loturile”, se spune în comunicatul CFR SA.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA administrează infrastructura feroviară publică.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...