Cei 200.000 de angajaţi din industria serviciilor pentru afaceri caută stabilitate, echilibrul dintre viața personală şi cea profesională, flexibilitate şi creştere profesională – studiu ABSL

"Angajații industriei serviciilor pentru afaceri au motivații comune legate de stabilitate, echilibrul dintre viața personală şi cea profesională, flexibilitate şi creştere profesională. Generațiile care au peste 40 de ani sunt mai motivate de stabilitate, de recunoașterea formală prin avansare profesională, creșterea salarială și bonusuri, în timp ce generația Millenials apreciază îndeosebi implicarea în cauze sociale şi flexibilitatea în muncă. Angajații sub 25 de ani sunt motivați de munca într-un mediu inovativ, de posibilitatea de învățare şi dezvoltare rapidă", a spus Adrian Baron, vicepreşedintele Asociaţiei Business Service Leaders (ABSL).
Economica.net - lun, 16 sept. 2024, 10:25
Cei 200.000 de angajaţi din industria serviciilor pentru afaceri caută stabilitate, echilibrul dintre viața personală şi cea profesională, flexibilitate şi creştere profesională - studiu ABSL

Patru generaţii lucrează în prezent în business services, generația Y (25-40 de ani) fiind cea mai numeroasă, urmată de generația X (40-55 de ani), generația Z (angajaţi care au sub 25 de ani) şi Baby Boomers (angajaţi care au peste 55 ani).
Industria serviciilor pentru afaceri are aproximativ 200.000 de angajați în România, fiind în topul industriilor din România din punct de vedere al contribuției la PIB, spune Asociaţia Business Service Leaders (ABSL).

ABSL estimează că numărul angajaților din industria serviciilor pentru afaceri va creşte cu sub 10% până la finalul acestui an, ritm de creştere care se va menţine şi în 2025.

ABSL este cea mai relevantă organizaţie care reprezintă sectorul de business services şi reprezintă interesele a peste 80 de companii care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center, Business Process Outsourcing, Information Technology Outsourcing, Research and Development.

Învăţarea şi ascensiunea profesională sunt percepute diferit de generaţiile din care provin angajaţii din industria serviciilor.

„Așteptările în ceea ce priveşte învățarea sunt diferite. Observăm că generațiile născute până în 1980 preferă interacțiunea fizică, o bună planificare a muncii și a programelor alese. Generațiile născute după 1980 au un plan aspirațional de carieră, au nevoie să învețe interacționând cu ceilalți și par mai puțin flexibili. Cei mai tineri născuți după 2000 acționează din curiozitate, bazat pe oportunitățile cu care se întâlnesc, sunt mai centrați pe self learning atât timp cât reprezintă un interes pentru ei”, a spus Cătălina Magui, Director HR la Societe Generale Global Solution Centre.

Cum se raportează angajaţii din industria serviciilor pentru afaceri la programul de muncă

„Milenialii” au tendința de a schimba locul de muncă frecvent, căutând mijloace rapide de promovare și acumulare de experiență. Aceasta generație apreciază atât munca de la distanță, cât și flexibilitatea programului de lucru, bazându-se mult pe tehnologia folosită în special pentru eficientizarea proceselor. Angajații de peste 40 de ani pun un accent deosebit pe echilibrul dintre viața profesională și viața privată, iar cei care ocupă funcții de conducere se disting în general printr-o abordare pragmatică bazată pe analiza de date. Angajații sub 25 de ani preferă munca la distanță, din locuri diferite, flexibilitate totală în programul de lucru și își doresc să învețe, pe cât posibil, prin metode digitale”, a spus Bogdan Ciurea, Head of P&C la UniCredit SPA Milano Sucursala Bucureşti.

Dintre beneficiile extrasalariale, angajaţii care peste 40 de ani apreciază asigurările de sănătate pentru ei și familiile lor, în timp ce pentru ceilalți salariaţi munca hibridă, programul de lucru flexibil, programele de wellbeing (sport, psiholog, coaching) şi beneficiile oferite părinților sunt mai importante.

Te-ar mai putea interesa și
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul are prioritate pentru investițiile grupului
Mugur Pantaia, directorul gigantului HP în România: Suntem o excepție de la valul de disponibilizări din IT. Bucureștiul ...
În timp ce mai multe companii din industria IT au anunțat disponibilizări, HP Inc. România a reușit să își mențină relativ stabil numărul de angajați, iar operațiunile din București......
CEO Sameday: Livrările de la magazinele românești și din UE au crescut după introducerea ”taxei Temu”
CEO Sameday: Livrările de la magazinele românești și din UE au crescut după introducerea ”taxei Temu”
Livrările Sameday pentru magazinele online românești și europene au crescut cu aproximativ 10% față de anul trecut, ...
Despăgubiri pentru creditele raportate la ROBOR: ce prevede proiectul de lege, poziția BNR, ce pot face consumatorii și care este rolul unui avocat
Despăgubiri pentru creditele raportate la ROBOR: ce prevede proiectul de lege, poziția BNR, ce pot face consumatorii și ...
Investigația privind stabilirea indicelui ROBOR a readus în atenție impactul acestuia asupra costului creditelor cu dobândă ...
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Pe fondul debitului mic al Dunării, care a afectat și propria sa producție de energie pe lângă oprirea ambelor unități ...