Grâul s-a ieftinit la Bursa din Chicago, unde se stabilește prețul global de referință, ca urmare a diminuării temerilor privind un blocaj în aprovizionarea pe Marea Neagră

Cotaţiile la grâu au înregistrat cel mai redus nivel din ultimele şase săptămâni, pe fondul atenuării temerilor privind problemele de aprovizionare din Marea Neagră, transmite Bloomberg, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 17 sept. 2024, 21:23
Grâul s-a ieftinit la Bursa din Chicago, unde se stabilește prețul global de referință, ca urmare a diminuării temerilor privind un blocaj în aprovizionarea pe Marea Neagră

La Bursa de Cereale de la Chicago, unde se stabilesc preţurile de referinţă la nivel mondial, cotaţiile futures pentru grâul livrat în decembrie au scăzut cu 3,5%, cel mai semnificativ declin din 5 august pe parcursul unei zile.

Cotaţiile au crescut săptămâna trecută cu 5%, atingând vineri cel mai ridicat nivel din mai mult de două luni, după ce Ucraina a raportat că o rachetă rusească a lovit în Marea Neagră un vapor care transporta cereale. Nava a fost avariată dar a reuşit să ajungă în România şi nu s-au înregistrat victime.

Rezilienţa exporturilor ucrainene via Marea Neagră din ultimul an a ajutat la scăderea preţurilor, faţă de nivelul ridicat record înregistrat după invazia Rusiei. Dar potenţialele perturbări ale exporturilor, atât din Ucraina cât şi din Rusia, ambele fiind producători importanţi de grâu, încă pot provoca probleme pe pieţe.

„Perioada de creştere a preţurilor a fost depăşită, se baza doar pe temerile privind problemele de aprovizionare din Marea Neagră”, a explicat Ole Houe, director în cadrul Ikon Commodities.

Traderii apreciază că este un semn bun cererea slabă din China pentru evoluţia preţurilor.

Te-ar mai putea interesa și
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034
România va găzdui titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2034, a anunţat, vineri, Ministerul Culturii. ...
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă în UE a crescut în trimestrul II din 2026
Rata de ocupare a forţei de muncă cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani din Uniunea Europeană s-a situat la 76,4% ...
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
CASCO. Butonul de Undo pe care ai vrea să-l ai în trafic
În viața de zi cu zi, am ajuns să ne obișnuim cu ideea că aproape orice greșeală poate fi reparată. Ștergem un mesaj ...
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Taiwan – Vicepreşedintele şi ministrul de Externe fac o vizită neobişnuită în Europa
Vicepreşedinta taiwaneză Hsiao Bi-khim, însoţită de ministrul de externe de la Taipei, Lin Chia-lung, face începând ...