Cea mai gravă secetă înregistrată vreodată în Amazonia reduce nivelurile râurilor la minime istorice

Cea mai gravă secetă înregistrată vreodată în Brazilia a redus nivelul apei râurilor din bazinul Amazonului la minime istorice, în unele cazuri secând albia unor râuri care erau până de curând căi navigabile, informează Reuters.
AGERPRES - mie, 18 sept. 2024, 13:19
Cea mai gravă secetă înregistrată vreodată în Amazonia reduce nivelurile râurilor la minime istorice

Solimoes, unul dintre principalii afluenţi ai puternicului fluviu Amazon, ale cărui ape provin din Anzii peruani, a scăzut până la cel mai mic nivel înregistrat vreodată în Tabatinga, un oraş brazilian situat lângă graniţa cu Columbia, scrie Agerpres .

În aval, Tefe, un braţ al râului Solimoes, a secat complet, după cum au constatat reporterii de la Reuters care au survolat râul duminică.

Lacul Tefe din apropiere, unde peste 200 de delfini de apă dulce au murit în timpul secetei de anul trecut, a secat şi el, privând astfel aceste mamifere roz pe cale de dispariţie de unul dintre habitatele lor preferate.

„Trecem printr-un an critic”, a declarat Romulo Batista, un purtător de cuvânt al organizaţiei Greenpeace, arătând spre locul în care albia acelui braţ al râului Solimoes s-a transformat în mormane de nisip. „În acest an, mai multe luni au depăşit recordurile de anul trecut”, a adăugat el.

Al doilea an consecutiv de secetă gravă a uscat o mare parte din vegetaţia Braziliei şi a provocat incendii de vegetaţie în ţările sud-americane, acoperind oraşele cu nori de fum.

„Schimbările climatice nu mai sunt ceva de care să ne facem griji în viitor, peste 10 sau 20 de ani. Ele sunt deja aici şi se află aici cu o forţă mult mai mare decât ne aşteptam”, a adăugat Romulo Batista.

Nivelul râului Solimoes a fost măsurat în Tabatinga la 4,25 metri sub media multianuală pentru prima jumătate a lunii septembrie.

În ceea ce priveşte Tefe, acest râu a fost cu 2,92 metri sub nivelul mediu pentru aceleaşi două săptămâni ale anului trecut, iar specialiştii se aşteaptă ca apa să scadă şi mai mult în perioada următoare şi să atingă cel mai scăzut nivel din istoria sa.

În Manaus, cel mai mare oraş din Amazonia, unde Solimoes se uneşte cu Rio Negro pentru a forma fluviul Amazon propriu-zis, nivelul lui Rio Negro se apropie de recordul său de minim istoric, atins în octombrie anul trecut.

„Anul trecut, ne aflam în această situaţie în octombrie”, a declarat liderul indigen Kambeba. „Anul acesta, seceta s-a agravat”, a adăugat el.

Te-ar mai putea interesa și
Expert fiscal: Ownerii certifică situațiile financiare fără să le înțeleagă
Expert fiscal: Ownerii certifică situațiile financiare fără să le înțeleagă
Până la data de 7 iulie 2026, 920.068 de companii din România au depus bilanțul aferent anului 2025, potrivit bazei de date Termene, însă majoritatea antreprenorilor l-au semnat și l-au predat......
Celebrul lanț Marionnaud se vinde! Unul dintre cei mai bogați oameni din lume cedează rețeaua de 700 de magazine, inclusiv cele din România. Cine este cumpărătorul
Celebrul lanț Marionnaud se vinde! Unul dintre cei mai bogați oameni din lume cedează rețeaua de 700 de magazine, inclusiv ...
Celebrul lanț de magazine Marionnaud, prezent și pe piața din România, a fost scos la vânzare de către CK Hutchison, ...
Sindicaliștii solicită includerea Metrorex în programul SAFE II după inundarea staţiei Piaţa Victoriei 2
Sindicaliștii solicită includerea Metrorex în programul SAFE II după inundarea staţiei Piaţa Victoriei 2
Uniunea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) solicită Ministerului Transporturilor includerea Metrorex în programul SAFE ...
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie şi august – Eurostat
Anul trecut, 31,1% din totalul nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc ...