Primarul Capitalei: Iarna aceasta vor mai fi avarii în reţeaua de termoficare, dar numărul lor va scădea

Iarna aceasta se vor mai înregistra avarii în reţeaua de termoficare, dar numărul acestora va scădea, având în vedere lucrările efectuate de Municipalitate, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
AGERPRES - J, 19 sept. 2024, 08:51
Primarul Capitalei: Iarna aceasta vor mai fi avarii în reţeaua de termoficare, dar numărul lor va scădea

„Noi avem, în momentul de faţă, cincisprezece şantiere care sunt deschise. Am spus că facem 70 de kilometri anul acesta. Media mandatului lui Sorin Oprescu a fost de cinci – şase kilometri, media Gabrielei Firea a fost de 16, de ordinul ăsta. Noi am făcut progresiv 28, 32, 50 şi anul acesta o să facem 70. Asta ne-am propus şi avem deja 45 făcuţi şi asta se va simţi. Adică o să fie iarna asta mai bine decât iarna trecută. (…) Succesiv, iernile au fost din ce în ce mai bine”, a spus Nicuşor Dan, miercuri, într-o emisiune la B1 TV.

El a punctat că o să se mai producă avarii în reţeaua de termoficare, pentru că vor rămâne 700 de kilometri de reţea nemodernizată.

„Lucrările noastre sunt în zonele în care sunt foarte multe avarii, deci numărul de avarii o să scadă şi implicit presiunea o să crească”, a adăugat Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la pasajul peste breteaua de descărcare din A1 în DN7
VIDEO Autostrada Sibiu – Pitești: Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la pasajul peste breteaua ...
Asocierea Mapa – Cengiz a început lucrările la pasajul peste breteaua de descărcare din A1 în DN7, informează miercuri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de......
MEDAT a desemnat Pădurea Craiului ca destinație ecoturistică
MEDAT a desemnat Pădurea Craiului ca destinație ecoturistică
Pădurea Craiului devine destinaţie ecoturistică şi se alătură celorlalte şase destinaţii ecoturistice recunoscute ...
Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa
Alexandru Nazare: România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa
România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa şi trebuie să ...
Ministerul Economiei a crescut de peste patru ori indemnizația acordată administratorilor companiei de stat IAR S.A. Brașov
Ministerul Economiei a crescut de peste patru ori indemnizația acordată administratorilor companiei de stat IAR S.A. Brașov
Ministrul Economiei Irineu Darău a anunțat astăzi că a decis să crească indemnizația primită de membrii Consiliului ...