CNSP și-a redus estimarea privind creșterea economică pe care o va înregistra România în 2024 de la 3,4% la 2,8%

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecţia de creştere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 de miliarde de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 19 sept. 2024, 17:37
CNSP și-a redus estimarea privind creșterea economică pe care o va înregistra România în 2024 de la 3,4% la 2,8%

Potrivit Proiecţiei Principalilor Indicatori Macroeconomici, publicată de CNSP, pentru 2025 este estimat un avans al PIB de 3,5% iar pentru 2026 de 3,7%, urmând ca, din 2027 tendinţa să fie de scădere la 3,3%, respectiv 2,9% în 2028.

Pentru anul în curs, estimările CNSP indică o creştere a consumului final de 4,5% şi a investiţiilor cu 5,8%.

Inflaţia la sfârşitul anului este prognozată la 4,5%, peste ţinta BNR de 4%, urmând să scadă la 3,8% anul viitor şi la 2,9% în 2026. Cursul de schimb mediu este proiectat la 4,98 de lei/euro în 2024.

Deficitul de cont curent este estimat în urcare la 7,7% din PIB în acest an, de la 7% din PIB anul trecut. Deficitul comercial se va majora, potrivit Comisiei de Prognoză, la 32,7 miliarde de euro în acest an, de la 28,9 miliarde de euro anul trecut, după un avans al exporturilor cu 1,8%, la 94,8 miliarde de euro, şi al importurilor de 4,5%, la 127,5 miliarde de euro.

Pe de altă parte, numărul mediu de salariaţi este estimat în creştere cu 0,9%, la 5,412 milioane de persoane, iar rata şomajului la sfârşitul anului în urcare cu 3,1%. Rata şomajului BIM este prognozată să urce cu 5,3% în acest an.

Câştigul salarial mediu net lunar ar putea urca, conform CNSP, cu 14,8% în 2024, la 5.066 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat Salina Praid
Bani de urgență de la UE: Parlamentul European a aprobat ajutorul pentru România după inundațiile grave care au blocat ...
Parlamentul European a aprobat, marţi, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania şi Cipru după incendiile forestiere, inundaţiile şi valurile de......
Grevă generală în Sănătate. Când se oprește activitatea
Grevă generală în Sănătate. Când se oprește activitatea
Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS a hotărât declanşarea grevei generale împotriva politicilor economice şi ...
Miruţă spune că i-a transmis omologului ucrainean ca dronele să se autodetoneze când intră în apele teritoriale româneşti
Miruţă spune că i-a transmis omologului ucrainean ca dronele să se autodetoneze când intră în apele teritoriale româneşti
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a precizat marţi că i-a transmis omologului ucrainean ca orice dronă ...
Ţările NATO caută soluţia pentru „arma supremă” anti-drone. Ce a anunţat ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, la Ankara
Ţările NATO caută soluţia pentru „arma supremă” anti-drone. Ce a anunţat ministrul interimar al Apărării, ...
La nivelul NATO se discută despre cea mai bună soluţie tehnică de apărare împotriva dronelor, a afirmat, marţi, ministrul ...