Burduja: Ministerul Energiei a lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiţii de 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni

Ministerul Energiei a lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiţii de peste 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni, iar proiecte de aproape 10 miliarde de euro sunt deja semnate şi în implementare, a arătat ministrul de resort, Sebastian Burduja, într-un raport al primelor 15 luni de mandat.
AGERPRES - D, 22 sept. 2024, 17:44
Burduja: Ministerul Energiei a lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiţii de 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni

„15 luni şi peste 13 miliarde de euro pentru fiecare colţ al României şi pentru fiecare segment de activitate din energia României. Continui să fiu transparent şi să comunic public şi astăzi, la împlinirea celor 15 luni de mandat, aşa cum am făcut şi la 6 luni, şi la 9 luni, şi la 12 luni. În toată această perioadă am lansat şi gestionat fonduri nerambursabile pentru investiţii de peste 13 miliarde de euro, investiţii esenţiale pentru sectorul energetic. Vorbim despre fonduri care provin din PNRR, Fondul pentru Modernizare, Scheme Naţionale şi Planul Naţional de Investiţii”, a spus Sebastian Burduja.

Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt implementate cinci programe majore dedicate energiei verzi şi eficienţei energetice. Până acum, au fost contractate 297 proiecte pentru noi capacităţi de energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro şi o putere instalată de 1.881 MW. În plus, se vor investi 237 milioane de euro în producţia de hidrogen verde, fiind semnate 6 contracte, şi 709 milioane de euro în dezvoltarea de sisteme de producţie combinată a energiei electrice şi termice (CHP), cu o capacitate de 486,2 MW electrici şi 355,8 MW termici.

Alţi 280 milioane de euro, nerambursabili, vor fi direcţionaţi către lanţurile industriale de producţie şi reciclare a bateriilor şi panourilor fotovoltaice, şi 130 milioane de euro pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice în sectorul industrial.

Din Fondul pentru Modernizare, au fost semnate 166 de proiecte pentru producerea de energie regenerabilă pentru autoconsum în instituţii publice, în total peste 103 milioane de euro. Alte 63 de proiecte, totalizând aproape 1,65 miliarde de euro, au fost semnate pentru extinderea şi modernizarea reţelei de distribuţie.

Investiţiile strategice în infrastructura de transport a energiei electrice şi gazelor naturale însumează 1,3 miliarde de euro, iar proiectele de la CE Oltenia alte 1,5 miliarde de euro.

„La toate acestea se mai adaugă programul Electric-Up, proiectele pentru energie din Planul Naţional de Investiţii, precum şi proiectele gestionate de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Până acum, în 2024, am pus în funcţiune centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW şi avem în vedere aproape 1.400 MW suplimentari până la finalul anului. Pe lângă acestea, vom adăuga şi 100 MW capacitate de stocare, un pas esenţial pentru echilibrarea sistemului energetic naţional şi pentru asigurarea fiabilităţii şi stabilităţii energetice. Aşa arată România cu investiţiile contractate până acum. În total, peste 9,5 miliarde de euro (fonduri nerambursabile + contribuţia beneficiarilor) sunt deja la treabă şi se vor realiza începând din acest an. Restul reprezintă apeluri deschise sau la care lucrăm intens pentru a le deschide. Iar aceasta este doar o parte din totalul fondurilor pe care le-am atras şi pe care le investim în România, în sectorul energetic”, a subliniat ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Primul oraș din România cu tren suspendat. Un ONG anunță că va face studiul de prefezabilitate
Asociația HaiCăSePoate va semna pe 24 ianuarie 2026 contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate al primului sistem de transport tip monorail (tren suspendat - n.r.) din România,......
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate de coaliție și va fi respectată disciplina bugetară
Ilie Bolojan: Cu siguranță anul viitor nu mai trebuie crescute niciun fel de taxe, dacă vor fi menținute măsurile adoptate ...
Anul viitor nu vor mai creşte taxele dacă Guvernul şi Parlamentul păstrează măsurile stabilite la nivelul coaliţiei ...
Producătorul ceh de armament CZ va furniza pistoale Armatei germane (VIDEO)
Producătorul ceh de armament CZ va furniza pistoale Armatei germane (VIDEO)
Compania Ceska zbrojovka a.s. (CZ) anunță că a atins unul dintre cele mai importante repere din istoria sa, după ce a ...
Guvernul finlandez va crește din nou în 2026 vârsta limită pentru rezerviști de la 60 de ani la 65 de ani
Guvernul finlandez va crește din nou în 2026 vârsta limită pentru rezerviști de la 60 de ani la 65 de ani
Finlanda a anunţat luni că anul viitor va ridica din nou vârsta limită a rezerviştilor armatei sale de la 60 de ani ...