Aeroport Băneasa – Lucrări de peste două milioane de de euro, în perioada 1-21 octombrie, anunţă CNAB

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) va începe pe 1 octombrie lucrările de intervenţie şi întreţinere la pista Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa "Aurel Vlaicu", la platforma aeroportuară şi la căile de rulare Alpha şi Delta ale AIBB AV, potrivit unui comunicat al companiei.
AGERPRES - mar, 24 sept. 2024, 11:10
Aeroport Băneasa - Lucrări de peste două milioane de de euro, în perioada 1-21 octombrie, anunţă CNAB

Lucrările vizează o suprafaţă totală de aproximativ 69.000 mp şi se desfăşoară în perioada 1-21 octombrie, fără a afecta traficul aerian regulat de pasageri, întrucât operatorii aerieni şi-au programat suspendarea activităţii pe Aeroportul Băneasa în luna septembrie, odată cu închiderea sezonului de vară, scrie Agerpres.

Timp de trei săptămâni, pe perioada executării lucrărilor, AIBB-AV este închis, însă elicopterele instituţiilor de stat vor putea opera zboruri, fără restricţii.

Valoarea estimată a lucrărilor este de 2,125 milioane de euro, iar executantul este SC Porr Construct SRL.

În sezonul de vară 2024, pe Aeroportul Băneasa au fost operate curse comerciale de pasageri de către companiile Wizz Air (destinaţii Madrid, Malaga şi Sevilla) şi Fly Lili (destinaţii Antalya, Hurghada, Bodrum, Heraklion şi Dalaman).

În acest an, pe AIBB AV s-au înregistrat, până în prezent, 103.000 pasageri şi 14.000 de mişcări (aterizări şi decolări).

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Nava de mărfuri generale "Chelsea 3", sub pavilion maltez, a fost lovită de o dronă aeriană în Marea Neagră, la aproximativ 15 mile marine de oraşul de coastă bulgar Biala, a anunţat marţi......
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
SUA – Elon Musk a cheltuit 366 mil. dolari pentru a-i ajuta pe republicani să păstreze controlul asupra Congresului
Elon Musk a cheltuit aproximativ 366 de milioane de dolari pentru alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie 2026, ...
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, anunţă Macron
Flotă fantomă Rusia – O navă a fost sechestrată la sud de Reunion pentru „transport ilegal de combustibil”, ...
O navă "suspectată că navighează sub pavilion fals" şi "implicată" într-o reţea de "transport de combustibil" a fost ...
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire a măsurii arestului preventiv
Dosarul Călin Georgescu – Tribunalul Bucureşti ar putea lua o decizie în cazul cererii lui Georgescu de înlocuire ...
Tribunalul Bucureşti ar putea pronunţa, marţi, o decizie privind cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului ...