Ungaria va vota împotriva taxelor vamale europene asupra maşinilor electrice importate din China

Ungaria va vota împotriva impunerii de către UE a unor taxe vamale asupra automobilelor electrice chinezeşti, a anunţat marţi Ministerul de Externe ungar, relatează agenţia EFE.
AGERPRES - mar, 24 sept. 2024, 15:40
Ungaria va vota împotriva taxelor vamale europene asupra maşinilor electrice importate din China

„Ungaria se opune taxelor vamale, va vota împotriva introducerii taxelor vamale şi sperăm că în următorii ani vom putea realiza o cooperare economică civilizată, liniştită şi respectuoasă reciproc cu China”, a afirmat într-un comunicat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

În demersul de instituire a acestor taxe, Comisia Europeană invocă interesele producătorilor europeni, dar şi aceştia „protestează împotriva creşterii taxelor vamale” întrucât sunt prezenţi pe piaţa chineză şi ar putea fi afectaţi de eventualele măsuri comerciale de retorsiune din partea Chinei, a explicat ministrul ungar.

În opinia acestuia, dacă UE doreşte să-şi crească competitivitatea, nu o poate face „privind China ca pe un rival”.

Comisia Europeană a justificat taxele vamale prin ajutoarele de stat pe care Beijingul le acordă companiilor chineze, de unde rezultă o situaţie de concurenţă neloială în care producătorii chinezi îşi pot comercializa produsele la preţuri scăzute artificial.

Comisia Europeană consideră că acţiunile sale sunt conforme regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Bruxelles-ul şi-a reafirmat de asemenea disponibilitatea de a căuta o soluţie negociată cu Beijingul, angajându-se să „menţină deschise canalele de comunicare la nivel ministerial” cu China.

Guvernul condus de premierul conservator Viktor Orban a anunţat în 2014 o politică de „deschidere către Est”, căutând relaţii mai strânse cu marile puteri asiatice, inclusiv China, şi prezentându-se ca o punte între Orient şi Occident.

Ungaria a anunţat în ultimii ani o serie de investiţii ale producătorilor de vehicule electrice şi baterii, printre care se numără companiile chineze CATL şi EVE.
Societatea Contemporary Amperex Technology (CATL) intenţionează să investească aproximativ 7,3 miliarde de euro în Ungaria pentru o fabrică ce şi-ar putea lansa activitatea de producţie încă din anul 2026.

De asemenea, cel mai mare producător chinez de maşini electrice, compania BYD, va avea în oraşul ungar Szeged prima sa unitate de producţie dintr-o ţară membră a UE.

Potrivit presei locale, în primul trimestru al anului în curs producţia de baterii a companiilor din Ungaria a scăzut cu 17%, din cauza scăderii cererii globale.

Te-ar mai putea interesa și
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Trump l-a numit pe Stephen Miller, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai săi, în funcția de șef de cabinet
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl numeşte pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcţia extrem de strategică de......
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul a fost demis și arestat după prăbușirea unei bănci
Criză politică și financiară în Paraguay. Pedro Alliana a depus jurământul de președinte, în timp ce precedesorul ...
Pedro Alliana (foto) a depus vineri jurământul de preşedinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena ...
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Prima vizita a lui Marco Rubio în Europa după alegerile din SUA
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, ...
Ce caută românii pe Google când vor fotovoltaice: Datele arată o trecere masivă spre baterii de stocare, sisteme cu montaj inclus și firme autorizate ANRE
Ce caută românii pe Google când vor fotovoltaice: Datele arată o trecere masivă spre baterii de stocare, sisteme cu ...
O analiză a căutărilor din Google (Google Keyword Planner) pentru lunile august și septembrie 2026 relevă schimbări ...