Statul grec va începe săptămâna viitoare vânzarea unei părți din pachetul de acțiuni pe care-l deține la National Bank of Greece

Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) va demara, la începutul săptămânii următoare, procesul de vânzare a unui pachet de până la 12% din acţiunile deţinute de statul grec la National Bank of Greece (NBG), au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali din apropierea acestui dosar, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 24 sept. 2024, 16:40
Statul grec va începe săptămâna viitoare vânzarea unei părți din pachetul de acțiuni pe care-l deține la National Bank of Greece

HFSF deţine participaţii la primele patru bănci comerciale greceşti, după ce a injectat aproximativ 50 de miliarde de euro pentru a le recapitaliza în perioada crizei financiare.

După vânzarea participaţiei la NBG, Grecia va finaliza reprivatizarea băncilor elene, care au fost salvate de stat în perioada crizei datoriilor suverane, care aproape a scos Grecia din zona euro.

„Planul nostru este acela de a începe, luni, procesul de vânzare a unui pachet de 10%-12% pentru a-l încheia miercuri”, a declarat unul dintre oficialii citaţi de Reuters.

HFSF deţine în prezent o participaţie de 18,4% la National Bank of Greece (NBG), a doua mare bancă din Grecia după valoarea de piaţă. Restul acţiunilor va fi transferat către fondul suveran al Greciei.

„Acţiunile vor fi oferite la o mică reducere faţă de actualul preţ de piaţă”, a adăugat oficialul citat de Reuters.

Marţi, acţiunile NBG se tranzacţionau la 7,64 de euro, ceea ce înseamnă că un pachet de 12% are o valoare de aproximativ 900 de milioane de euro.

Un al doilea oficial citat de Reuters a confirmat calendarul procesului de vânzare, adăugând că acţiunile NBG vor fi vândute printr-o ofertă combinată către investitorii instituţionali din străinătate şi investitorii privaţi şi instituţionali din Grecia.

Începând de la finele anului 2023, Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) a vândut acţiuni la Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi NBG.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...