Aproape 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile au fost atrase de Ministerul Energiei în 15 luni – ministru

Ministerul Energiei a atras în 15 luni aproape 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile, bani care au fost puşi "la bătaie, în piaţa liberă", a declarat miercuri ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-un mesaj video, la o conferinţă de presă.
AGERPRES - mie, 25 sept. 2024, 11:41
Aproape 14 miliarde de euro fonduri nerambursabile au fost atrase de Ministerul Energiei în 15 luni - ministru

„În 15 luni de mandat, m-am străduit, împreună cu echipa de oameni minunaţi din Ministerul Energiei, să atragem cât mai multe fonduri, să punem aceşti bani la bătaie, în piaţa liberă. Asta înseamnă aproape 14 miliarde de euro, fonduri nerambursabile atrase. Sunt fonduri pentru energie regenerabilă, undeva la 10.000 de MW finanţaţi, solar şi eolian, fonduri pentru noi grupuri pe gaz, 3.500 de MW, producţie în bandă, energie sigură şi la un preţ competitiv. Sunt fonduri pentru reţeaua de transport şi distribuţia a României, energie electrică, undeva la peste 1,5 miliarde euro, doar parte nerambursabilă. Sunt investiţii fără precedent. Suntem în mijlocul unei revoluţii energetice pentru România. Este o onoare să putem dinamiza tot acest demers, să-l putem construi împreună mediul public şi mediu privat”, a menţionat Sebastian Burduja, la a XII-a ediţie a conferinţei „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

În opinia sa, această revoluţie energetică „nu se poate face decât într-un parteneriat între mediul privat şi Guvern, stat şi privat”.

„Acest parteneriat aş vrea să-l construim împreună. Ne vom strădui în continuare să lansăm programe, să vă facem viaţa cât mai uşoară dumneavoastră, aplicanţilor şi beneficiarilor programelor pe care le lansăm – şi să dăm României energie sigură la un preţ accesibil şi competitiv mediului privat şi, bineînţeles, cât mai verde, pentru a proteja planeta pentru generaţiile viitoare”, a adăugat ministrul.

Ministrul Energiei a transmis mesajul de la New York, fiind prezent la reuniunea anuală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde a reprezentat România.

„Mesajul meu principal este despre responsabilitate. Există un principiu sfânt: cui i s-a dat mult, i se va cere mult, iar României i s-a dat mult în sectorul energetic. Avem resurse pe care şi le-ar dori orice ţară. Avem resurse hidro, cu o pondere în mixul de producţie energetică a României între 25% şi 35%, în funcţie de condiţiile de zi. Avem energie nucleară, un program lansat în anii 1970, care a privit către occident, nu a apelat la tehnologie sovietică, aşa cum a făcut regiunea Europei Centrale şi de Est. Toate statele în jurul nostru depind şi astăzi de Federaţia Rusă”, a mai spus Sebastian Burduja.

El a precizat că România are resurse de gaz şi, prin exploatarea gazelor din Marea Neagră, un proiect în grafic, Neptun Deep, din 2027 va fi producătorul numărul 1 din Uniunea Europeană.

„Avem, bineînţeles, un potenţial fantastic de energie regenerabilă solar şi eolian, inclusiv din largul Mării Negre, unde am adoptat în timpul mandatului meu una dintre cele mai importante legi din sector energetic, legea pentru energie eoliană offshore pentru a putea exploata până în 2032 potenţialul de peste 76 Gigavati, aşa cum spune Banca Mondială, pe care România îl are în largul Mării Negre.”, a adăugat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză Reuters)
Criza provocată de războiul din Iran ar putea duce la restructurarea companiilor aeriene europene cu probleme (analiză ...
Pe măsură ce reluarea conflictului din Golf Persic duce la creşterea preţurilor petrolului, investitorii şi directorii de companii din domeniul aviaţiei spun că există din ce în ce mai multe......
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
De ce a votat reprezentantul Ministrerului Energiei împotriva reevaluării proiectului SMR de la Doicești
Cristian Bușoi, secretar de stat la Ministerul Energiei, a explicat că propunerea nu viza aprobarea unei strategii sau ...
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja compromise. Companiile sunt expuse prin conturile angajaților
FIFA: Atacurile de phising associate turneului au crescut cu 500%. Ce măsuri pot lua firmele dacă datele le-au fost deja ...
Peste 13.000 de domenii cu temă FIFA și phishing în creștere cu aproape 500%. O analiză cyber_Folks pe aproape 500.000 ...
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările membre SEPA (41 de țări)
CEC Bank lansează serviciul de încasări instant în euro: fondurile ajung în cont în câteva secunde din toate țările ...
CEC Bank își extinde serviciile de plăți digitale și lansează Încasările Instant în euro, prin care clienții persoane ...