Rusia numeşte numeşte apelul lui Zelenski de a impune pacea o „greşeală fatală”

Kremlinul a calificat miercuri apelul adresat Consiliului de Securitate al ONU de către preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a impune Rusiei pacea drept "o eroare fatală", informează EFE.
AGERPRES - mie, 25 sept. 2024, 13:30
Rusia numeşte numeşte apelul lui Zelenski de a impune pacea o

„Aceasta este o greşeală profundă care va avea în mod inevitabil consecinţe asupra regimului de la Kiev”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă telefonică zilnică.

Peskov, care a subliniat „dinamica pozitivă” a progreselor făcute de armata rusă în regiunea ucraineană Donbas, a subliniat că încercarea de a forţa Rusia să accepte o înţelegere este „imposibilă”.

„Rusia este adepta păcii, dar cu condiţia ca pilonii securităţii sale să fie garantaţi şi obiectivele stabilite de operaţiunea militară specială să fie îndeplinite. Fără atingerea acestor obiective, impunerea ei (pacea) este imposibilă”, a spus el.

Zelenski, care a acuzat totodată Moscova că plănuieşte atacuri împotriva a trei centrale nucleare, a subliniat că singura opţiune de a pune capăt ostilităţilor din Ucraina este de a forţa Rusia să accepte pacea.

În plus, el a denunţat şi faptul că Kremlinul a transformat Iranul şi Coreea de Nord în „complici” ai „războiului său criminal în Europa”.

Te-ar mai putea interesa și
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier lovit de un „proiectil necunoscut” în Strâmtoarea Ormuz, lângă Oman (agenţie maritimă britanică)
Un petrolier a fost lovit de un "proiectil necunoscut" care i-a avariat sala maşinilor şi l-a lăsat "inoperabil" în timp ce naviga în largul Omanului, a anunţat în noaptea de luni spre marţi......
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o ...
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...