Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut în august cu 0,3%, până la 47,9 miliarde de lei

Activele nete ale celor 249 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, au crescut în luna august cu 0,3%, până la nivelul de 47,9 miliarde de lei (9,6 miliarde de euro), iar de la începutul anului au crescut cu 20,6%, conform unui comunicat al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.
AGERPRES - J, 26 sept. 2024, 16:26
Activele nete ale fondurilor de investiţii au crescut în august cu 0,3%, până la 47,9 miliarde de lei

Potrivit sursei citate, intrările nete ale lunii au totalizat 237 milioane de lei (47,7 milioane de euro), scrie Agerpres.

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 40,2% şi 46,6%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 65,6% şi 128,6%, obţinute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (faţă de luna august 2021).

Activele nete ale celor celor 95 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 1%, până la 25,6 miliarde de lei (5,2 miliarde de euro) iar de la începutul anului au crescut cu 25,6%..

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna august intrări nete de 252 milioane de lei (50,6 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix (+118,5 milioane lei), cele de acţiuni (+63,6 milioane lei), cele reunite sub categoria „alte fonduri” (+46,2 milioane lei), cele diversificate (+24,4 milioane lei), în vreme ce fondurile de randament absolut au înregistrat ieşiri nete (-0,8 milioane lei).

Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna august cu 0,5% faţă de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,42 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 13,7%.

Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiţii alternative au scăzut cu 0,4% în luna august, până la 20,2 miliarde lei (4,1 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%; fondurile de investiţii alternative locale au avut intrări nete de 3,6 milioane lei (0,7 milioane euro) în luna raportată.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...