Hidroelectrica închide o linie de credit de la Banca Transilvania

Hidroelectrica a închis o linie de credit de la Banca Transilvania, renunţând la finanţare, pe fondul îmbunătăţirii lichidităţii companiei, au anunţat, vineri reprezentanţi ai operatorului din energie.
Economica.net - vin, 11 apr. 2014, 08:16
Hidroelectrica închide o linie de credit de la Banca Transilvania

Îmbunătăţirea graduală a lichidităţii companiei pe parcursul ultimelor 15 luni a permis rambursarea soldului creditor în valoare de 120 milioane lei şi închiderea liniei de credit acordată de Banca Transilvania, a cărei scadenţă a fost 11 aprilie 2014. Perioada de valabilitate a acestei linii a fost prelungită, succesiv, în 2012 şi 2013, din cauza lipsei fondurilor necesare pentru rambursarea soldului creditor.

‘Hidroelectrica continuă să îşi onoreze la termen toate obligaţiile faţă de creditorii bancari şi urmează să închidă, până la sfârşitul anului 2014, încă trei contracte de credit, cu o valoare totală de 167 milioane euro. În cursul lunii martie 2014, compania a închis un contract de finanţare, în valoare de 110 milioane euro, încheiat cu BERD, şi o linie de credit în valoare de 80 milioane lei, acordată de Alpha Bank. În perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2014, datoria financiara a companiei urmează să se diminueze cu 77 milioane euro, urmând a fi raportat la sfârşitul anului 2014 un sold creditor de 203 milioane euro’, arată reprezentanţii Hidroelectrica, într-un comunicat.

Hidroelectrica precizează că la data deschiderii procedurii insolvenţei, în 2012, compania datora băncilor finanţatoare 841 milioane euro, iar în prezent datorează 282 milioane euro, soldul creditelor s-a contractat până în prezent cu 67%, procent ce urmează să crească la 76%, la data de 31 decembrie acest an.

Managementul companiei consideră că diminuarea constantă a datoriilor financiare şi comerciale, raportată în ultimele 12 luni, în paralel cu îmbunătăţirea lichidităţii societăţii influenţează pozitiv bancabilitatea companiei şi şansele de a câştiga un rating competitiv la închiderea procedurii insolvenţei

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Parcurile eoliene marine din Germania au depășit capacitatea de 10.000 MW
Capacitate eoliană totală a Germaniei instalată în largul mării a depăşit pentru prima dată 10 gigawaţi (GW) în 30 iunie, după ce în primul semestru din acest an a fost instalaţi peste......
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate ...
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome ...
După un an de la data de 28 iunie 2025, de la care au devenit obligatorii cerințele European Accessibility Act pentru produsele ...